24 ianuarie 1859
Unirea Principatelor Române
cunoscută și ca Mica Unire reprezintă unificarea vechilor state Moldova
și Țara Românească. Unirea este strâns legată de personalitatea lui
Alexandru Ioan Cuza și de alegerea sa ca domnitor al ambelor principate
la 5 ianuarie 1859 în Moldova și la 24 ianuarie 1859 în Țara Românească.
Procesul a început în 1848, odată cu realizarea uniunii vamale între Moldova și Țara Românească, în timpul domniilor lui Mihail Sturdza, respectiv Gheorghe Bibescu. Deznodământul războiului Crimeii a dus la un context european favorabil realizării unirii. Votul popular favorabil unirii în ambele țări, rezultat în urma unor Adunări Ad-hoc în 1857 a dus la Convenția de la Paris din 1858, o înțelegere între Marile Puteri prin care se accepta o uniune mai mult formală între cele două țări, cu guverne diferite și cu unele instituții comune. La începutul anului următor, liderul unionist moldovean Alexandru Ioan Cuza a fost ales ca domnitor al Moldovei și Țării Românești, aducându-le într-o uniune personală. În 1862, cu ajutorul unioniștilor din cele două țări, Cuza a unificat Parlamentul și Guvernul, realizând unirea politică.
După înlăturarea sa de la putere în 1866, unirea a fost consolidată prin aducerea pe tron a principelui Carol de Hohenzollern-Sigmaringen, iar constituția adoptată în acel an a denumit noul stat România.
Procesul a început în 1848, odată cu realizarea uniunii vamale între Moldova și Țara Românească, în timpul domniilor lui Mihail Sturdza, respectiv Gheorghe Bibescu. Deznodământul războiului Crimeii a dus la un context european favorabil realizării unirii. Votul popular favorabil unirii în ambele țări, rezultat în urma unor Adunări Ad-hoc în 1857 a dus la Convenția de la Paris din 1858, o înțelegere între Marile Puteri prin care se accepta o uniune mai mult formală între cele două țări, cu guverne diferite și cu unele instituții comune. La începutul anului următor, liderul unionist moldovean Alexandru Ioan Cuza a fost ales ca domnitor al Moldovei și Țării Românești, aducându-le într-o uniune personală. În 1862, cu ajutorul unioniștilor din cele două țări, Cuza a unificat Parlamentul și Guvernul, realizând unirea politică.
După înlăturarea sa de la putere în 1866, unirea a fost consolidată prin aducerea pe tron a principelui Carol de Hohenzollern-Sigmaringen, iar constituția adoptată în acel an a denumit noul stat România.
În 1859 se realizează Unirea
Principatelor Române sub Alexandru Ioan Cuza. Într-o dimineaţă - Nicolae Grigorescu îi
relatează lui A. Vlahuţă - "ne
vine vestea ca s-a ales Cuza domnitor în amândouă capitalele. Am lăsat tot, am pus şaua pe cal, şi
fuga la târg. Atunci am văzut eu ce va să zică bucuria unui popor. Cântece,
jocuri, chiote în toate părţile. Îşi ieşeau oamenii în drum cu oala plină cu
vin; care cum se întâlneau luau vorba de Cuza, de unire, se îmbrăţişau şi încingeau
hora în mijlocul drumului. Şi era un ger de crăpau pietrele. Da' unde mai stă
cineva în casă? Am văzut bătrâni care plângeau de bucurie."
Alexandru Ioan Cuza, înfăptuitorul unirii de la 24 ianuarie
1859 se trăgea dintr-o veche familie de moldoveni, din părţile Fălciului,
familie de cluceri, spătari, comişi, ispravnici. Cuza s-a născut la 20 martie 1820. A
învăţat până în 1831 la Iaşi, unde a avut colegi pe câţiva dintre viitorii săi
colaboratori, între ei Vasile Alecsandri. E trimis apoi la Paris, unde işi ia
bacalaureatul în litere. S-a întors apoi în ţară şi a intrat în armată. S-a
căsătorit în 1844 cu Elena Rosetti. Domnia lui Alexandru Ioan Cuza în timpul
evenimentelor din 1848 Cuza a fost în primele rânduri. A luat cuvântul la
adunarea de la hotelul "Petersburg"
din Iaşi, cerând înfăptuirea unor reforme democratice. Printre fruntaşii
adunării arestaţi din ordinul domnitorului Mihai Sturza s-a aflat şi Cuza; a
reuşit apoi să scape de sub pază şi să fugă în Transilvania. Cuza are ocazia să
participe la Marea Adunare de la Blaj de la 3/15 mai 1848, dupa care se retrage
în Bucovina. În timpul domnitorului Grigore Ghica s-a reîntors în ţară şi în
perioada pregătirii Unirii indeplinea funcţia de pârcălab de Galaţi. Ca forma
de protest faţă de falsificarea alegerilor pentru adunările ad-hoc din Moldova, Cuza şi-a dat demisia din funcţia de
pârcălab. Patriot cu idei liberale, nu radicale însă, Cuza a fost acceptat chiar şi de
partizanii celor doi Sturza care candidau susţinuţi de conservatori. La
5 ianuarie 1859, el a fost ales cu unanimitatea voturilor deputaţilor prezenţi
în Moldova. În drum spre Constantinopol, delegaţia Moldovei s-a oprit
şi la Bucureşti influenţând pe reprezentanţii Partidului National din adunarea
electivă.
În ziua de 24 ianuarie 1859, Cuza a fost ales şi domn al Ţării
Româneşti. Alegerea sa a produs în întreaga ţară o puternică explozie de
entuziasm. Situaţia nou creată în cele două principate urma să facă obiectul
discuţiilor Conferinţei Internaţionale de la Paris. Încă din aprilie 1859
Franţa, Rusia, Anglia, Prusia şi Sardinia au recunoscut dubla alegere. Poarta
şi Austria au recunoscut în septembrie 1859, dar numai pe timpul domniei lui Cuza.
Focşanii - oraş prin excelenţă negustoresc - a trait cu intensitate
frământările politice de la jumatatea veacului al XIX-lea. La acea epocă,
focşanenii au constituit un veritabil puls al arterei Milcovului, semnalând
gradul de continua intensificare a dorinţei de unitate a românilor. Despărţit
în două - Focşanii Moldovei şi Focşanii Munteni - de un braţ al Milcovului,
oraşul întruchipa, în acea vreme, situaţia celor doua ţări vecine şi surori.
Desfiinţarea hotarului de la Focşani echivala cu Unirea celor doua Principate
şi crea premisele punerii temeliei statului naţional unitar român.
Entuziasmaţi de victoria
obţinută de confraţii unionişti moldoveni, deputaţii munteni din Adunarea
Electivă dau votul lor la 24 ianuarie 1859, aceluiași Alexandru Ioan Cuza, transpunând astfel,
în fapt, peste prevederile Convenţiei de la Paris, dorinţa naţiunii române. În
ziua de 5 februarie 1859, domnitorul Cuza a fost oaspetele oraşului
Focşani. Mii de oameni i-au ieşit în cale în drumul dinspre Mărăşeşti, pe unde
venea de la Iaşi. În cinstea Domnitorului, s-au ridicat pe şosea, pe uliţele pe
unde trebuia sa treacă şi, în faţa curţii boierilor Dăscălescu, patru arcuri de
triumf, impodobite cu verdeaţa şi infăşurate în pânză tricoloră.
Sute de felinare (850),
improvizate în grabă, 150 ceaune şi 650 ulcele de tuci cu smoală, pacură (s-au
consumat 30 vedre) şi seu (60 ocale) erau aşezate pe uliţe, pentru a se aprinde
şi a lumina feeric oraşul. S-au mai ridicat în oraş, mai multe piramide,
acoperite cu frunze de brad şi pe care ardeau lumânări şi felinare. După
condica de cheltuieli, municipalitatea a cheltuit 6630 lei şi 32 parale, din
care numai pentru artificii 1354 lei şi 20 parale. Mai în toate casele
particulare, s-au arborat steaguri, s-au împodobit porţile cu verdeaţă şi la
ferestre, toata noaptea au ars lumânările bucuriei obşteşti. "La apariţia
Domnului, lumea a isbucnit în urale, două muzici miliare, una din Iaşi şi alta
din Bucureşti, precum şi tarafe de lăutari, cântau Hora Unirii şi un imn al
vremii 'Timpuri de Marire'. Valuri de flori s-au revărsat în calea Domnului,
care s-a scoborât din diligenţă". Ajungând la hotar, unde era al doilea
arc de triumf, Domnitorul s-a oprit, şi a chemat la el pe cei doi soldaţi care
făceau de straja la hotar: un moldovean şi un muntean. Le-a spus ca sunt fraţi
şi i-a pus să se îmbrăţişeze. Apoi a dat poruncă ca fiecare să meargă la cazarma
lui şi să comunice comandirilor că de azi înainte şi pe vecii vecilor,
Domnitorul Principatelor Unite, a ridicat gărzile de la hotarul dintre români,
de la Focşani. De aici, însoţit de notabilitaţile oraşului şi de mulţimea de
oameni, Cuza a mers până în centrul oraşului,
unde au jucat cu toţii Hora Unirii. Noaptea, Domnitorul a fost găzduit de
boierii Dăscăleşti, unde a doua zi a primit în audienţă multă lume, se zice şi
pe Moş Ion Roată.
La 11 decembrie 1861 a fost dată de domnitor proclamaţia prin care
făcea cunoscut întregii naţiuni ca: "Unirea
este îndeplinită. Naţionalitatea Română este întemeiată. Acest fapt mareţ,
dorit la generaţiunile trecute, aclamat de Corpurile Legiuitoare, chemat cu căldura
de noi, s-a recunoscut de Înalta Poartă, de Puterile garante şi s-a înscris în
datinile Naţiunilor. Dumnezeul părinţilor noştri a fost cu ţara, a fost cu noi.
El a întărit silinţele noastre prin înţelepciunea poporului şi a condus
Naţiunea către un falnic viitor. În zilele de 5 si 24 Ianuarie aţi depus toată
a voastră încredere în Alesul naţiei, aţi întrunit speranţele voastre într-un
singur Domn. Alesul vostru va da astazi o singură Românie. Vă iubiţi Patria,
veţi şti a o întări. Să trăiască România!"
Bibliografie (surse):
1.www.google.ro
2. Vasile Efros, Chişinău
