joi, 21 noiembrie 2013

Ovidenia

21 noiembrie - Ovidenii, Vodivenie, Ovedenie
 
Creştinii sărbătoresc Intrarea în Biserică a Maicii Domnului, sărbătoare ce comemorează aducerea Fecioarei Maria la Templu de către parintii ei, Sfinţii Ioachim şi Ana.

 
Cuvântul Ovidenie provine din termenul slav “Vovedenie” (semnificând “introducere sau aducere”), ce a căpătat în popor o conexiune cu verbul “a vedea” (prin intermediul cuvântului “vedenie”). În acest fel, s-a ajuns să se spună că Ovedeniile se țin pentru că în această zi s-a vădit (văzut) lumea pe care Dumnezeu a vestit-o la Blagoveștenie (Buna Vestire).
Din acest motiv, ziua intrării în biserică a Maicii Domnului este consacrată ochilor care văd și luminii ce rupe întunericul. De aceea se dau de pomană, cu ocazia Moșilor de Ovidenii, nu numai pește și plăcinte cu varză sau dovleac, apă sau bragă și colacei, ci și lumină de veci, întruchipată de o lumânare ce se spune că nu se va stinge nicicând pe lumea cealaltă.
Se obișnuiește încă, în unele zone, să se sfințească un ștergar, folosit în cursul anului numai și numai pentru ștersul ochilor.
Lumânările se aprind și pentru cei duși de pe acest pământ, în special pentru acei decedați care nu au avut pe nimeni lângă ei atunci când au murit. De asemeni, se aprind lumânări și pentru cei înecați și se fac pomeni pentru copii duși la ceruri.


sursa:www.google.com

miercuri, 13 noiembrie 2013

Nadia Comăneci este așteptată la Gala sportului din Onești


Nadia Comăneci, fosta multiplă campioană olimpică, mondială și europeană de gimnastică, este invitatul special al Galei sportului din Onești, programată a avea loc pe 22 noiembrie la Sala Sporturilor din localitate.

Inițiativa invitării sportivei la evenimentul ce se va desfășura în municipiul unde aceasta și-a început cariera sportivă, prilejuit de împlinirea a 40 de ani de activitate a Clubului Sportiv Municipal Onești - sub al cărui siglă a activat aceasta - aparține primarului Laurențiu Neghină.

Acesta a precizat că "marea performeră a sportului internațional a acceptat invitația și va fi prezentă la eveniment". "Cred că trebuie să devină o normalitate de a aduce mereu și mereu un omagiu celor care au plecat din municipiul nostru pentru a cuceri, prin performanțe unice, inimile oamenilor de ori unde s-ar afla ei. Am început cu sportul pentru că am avut o prințesă, încoronată, apoi, drept regină a gimnasticii chiar în timp ce activa în Onești ca sportivă. Municipalitatea consideră drept o onoare să o avem alături într-un moment aniversar al clubului unde și-a început activitatea, împreună cu mulți dintre cei ce i-au netezit calea pentru performanță, dar și alături de sportivi oneșteni ce și-au pus amprenta în palmaresul sportului românesc, în ultimele patru decenii", a explicat Neghină.

Evenimentul include Gala festivă de premiere a sportivilor medaliați la competiții naționale și internaționale care au reprezentat clubul oneștean de-a lungul anilor și un simpozion având drept subiect "Resursele sportului românesc", precum și demonstrații de gimnastică, judo, haltere, arte marțiale, susținute de campioni naționali și medaliați la importante competiții mondiale ori europene.

AGERPRES

duminică, 10 noiembrie 2013