IROZII DIN DARMANESTI

DATINI 2015 -Bacău - Capra de la BÎRSĂNEȘTI

DATINI 2015 -Bacău - Plugușorul și capra de la VULTURENI

DATINI 2015 -Bacău - Ceata din LARGA (Dofteana)

DATINI 2015 -Bacău - Plugușorul de la BÎRSĂNEȘTI

FESTIVALUL DATINILOR STRAMOSESTI-MOINESTI, 2013 - Colindatorii de la SCO...

Capra de la Palanca

SERBARE DE CRĂCIUN Colegiul Tehnic ”Gh. Asachi” ONEȘTI -SELECȚIUNI-

SERBARE DE CRĂCIUN *** Colegiul Tehnic ”Gh. Asachi” ONEȘTI *** Datini (1)

SERBARE DE CRĂCIUN *** Colegiul Tehnic ”Gh. Asachi” ONEȘTI *** COLIND - ...

„Lupilor, plecaţi acasă! Lăsaţi oile să pască!“

Henri Coandă

Marius Ciprian Pop - Florile sunt dalbe

Corul ”RESURECTIO” al Liceului Teoretic ”Spiru Haret” Moinești

13 decembrie - Ziua tipografilor

COLAJ COLINDE DE CRACIUN - Ștefan Hrusca și Paula Seling

Alba Iulia - 1 Decembrie 2015

În veci, ortodocși

În veci, ortodocși
de Adrian Păunescu

De mic, sunt ortodox, ca toţi ai mei
aceasta e credinţa mea creştină,
am învăţat cu tălpile să calc,
cum am aflat că mâna se închină.


Atunci am înţeles că sunt dator
să nu cedez cumva vreunei noxe,
ci să rămân, cu neamul meu cu tot,
fidel pe veci credinţei mele ortodoxe.


Ai mei puteau muri şi n-ar fi dat
credinţa lor pe nici un fel de bunuri,
nici dacă ar fi fost crucificaţi,
nici dacă s-ar fi tras în ei cu tunul.


În anii dogmei, mi-am păstrat şi eu
în fiece istorică furtună,
credinţa-n Dumnezeu, cum mi L-a dat,
prin toţi ai mei, Biserică străbună.


Şi m-am opus căderii în neant
şi celor care dărâmau altare
şi clopote-n Ardeal am construit
şi calendare pentru fiecare.


Şi ‘Noul Testament de la Bălgrad’
eu l-am crezut aducător de leacuri
şi m-am zbătut că să apară iar,
la Alba, dup-aproape patru veacuri.


Şi-am fost convins că nici un leninism
credinţa ortodoxă n-o ajută
ci, dimpotrivă, ateismul crunt
ar vrea să o transforme-n surdomută.


Dar dintr-o data ce mi-e dat să simt?
A început la Bucureşti să crească
un demonism bogat şi indecent,
ce-ameninţă credinţa strămoşească.


Nevolnicii lovesc pe ortodocşi,
îi tot mânjesc şi culpabilizează,
îi fac răspunzători de bolşevism,
îi umplu de lehamite şi groază.


E clipa când mă simt dator să spun
că nu ne poate frânge vijelia,
că nu sunt bunuri pe acest pământ,
ca să ne cumpere Ortodoxia.


Noi nu putem să devenim mormoni
sau, altceva, conform unei reţete,
noi suntem ortodocşi definitiv
oricât ar vrea cu droguri să ne-mbete.


Eu n-am crezut că, într-o zi, s-aud,
această fărădelege epocală:
‘Ortodoxia naşte comunism!’
Deci, să fugim de ea ca de o boală.


Dar nu există-n lume avantaj
cu care ar putea să ne îmbie
catolici, evanghelici, protestanţi,
să ne retragem din Ortodoxie.


Precum nici noi pe nimeni nu silim
să fie ortodox când nu o simte,
noi suntem pe vecie ortodocşi,
cu leagăne, cu vieţi şi cu morminte.


Că nu ne poate nimeni mitui
s-o părăsim pe mamă în etate
din tragicul motiv că pe pământ
există alte mame mai bogate.


Ci noi, cu toate-acestea, chiar acum,
când ni-i credinţa însăşi în pericol,
îi salutăm pe ceilalţi fraţi creştini,
că harul de-a iubi nu e ridicol.


Şi îi iubim pe toţi aceşti creştini
ce, dincolo de orice paradoxe,
la rândul lor, respectă şi iubesc,
pe credincioşii turlei ortodoxe.


Dar, vai, se-ntâmplă zilnic un complot,
o comedie pare tragedia,
e în pericol cultul ortodox,
se deromânizează România.


Fii, Doamne, lângă noi, măcar acum,
când sumbre acuzaţii se adună,
ia-n mână crucea de la Est,
ai grijă de biserica străbună.


Şi dă-ne dreptul de-a ne apăra
chiar dacă de la fraţi asediul vine,
permite-ne să fim în veci creştini,
ca ortodocşi urmându-Te pe Tine.

2 noiembrie 1784 - izbucnea Răscoala Țărănească din Transilvania, condusă de Horea, Cloșca și Crișan

Tragedia de la București

Bătălia de la Codrii Cosminului

Cea mai mare victorie a lui Ștefan cel Mare asupra Poloniei

26 octombrie 1497

Bătălia de la Codrii Cosminului a avut drept combatanţi pe Ştefan cel Mare, domnitor moldovean şi regele Ioan I al Poloniei (Ioan Albert) al Uniunii Polono-Lituaniene. Bătălia a avut loc în Codrii Cosminului, la circa 100 km nord de capitala de atunci Suceava, între actualele comune Voloca-pe-Derului şi Valea-Cosminului din raionul Adâncata, regiunea Cernăuţi, având ca rezultat o victorie importantă a moldovenilor.

Motivele războiului

Începând cu anii 1470, ameninţarea otomană în Moldova părea tot mai evidentă. După ce Moldova a pierdut Chilia şi Cetatea Albă în bătălia de la Pârâul Alb (1484), acolo unde domnitorul moldav este înfrânt, doar pentru scurt timp, căci el revine în fruntea unei noi armate și îl împinge pe cuceritorul Bizanțului până la Dunăre. Un alt atac turcesc îi ia Moldovei Chilia și Cetatea Albă, poarta lui Ștefan către Răsărit și către aurul neguțătorilor.

Ştefan cel Mare a fost nevoit să uite divergenţele sale cu regele Poloniei Casimir IV Jagiellon. În 1485, în schimbul unei alianţe antiotomane, având ca scop recucerirea Chiliei şi Cetăţii Albe, Ştefan cel Mare a depus Jurământul de la Colomeea, prin care se recunoştea drept vasal al regelui Poloniei pentru provincia Pocuţia. Spre deosebire de Principatul Moldovei, care era teritoriu independent, Pocuţia, deşi controlată de domnitorii moldoveni între 1387 şi 1532, făcea parte de drept din regatul Polonei, pentru care regii puternici puteau cere domnitorilor slabi un omagiu. Această practică era obişnuită în Europa medievală şi nu însemna decât că o parte din taxe reveneau regelui, iar armata ridicată din regiune trebuia să-l urmeze pe rege. Suzeranitatea regelui Poloniei nu se răspândea asupra Moldovei, fiind vorba de o suzeranitate personală între Casimir şi Ştefan, nu între ţări independente. Totuşi, ea putea servi ca pretext de înlăturare a unui vasal infidel drept încercare de a modifica statutul Moldovei prin înscăunarea unui alt nobil.

Casimir s-a stins în curând din viaţă, lăsând cinci fii - Casimir, care în loc să devină rege a ales o viaţă clerică, Vladislaus II, care prin căsătorie a combinat regatele Boemiei şi Ungariei, Ioan Albert, Alexandru şi Sigismund I cel Bătrân. Astfel, al treilea fiu, Ioan Albert, a devenit rege în 1490 fără să se fi aşteptat şi pregătit din copilărie. Având loc o tranziţie de la un rege foarte stimat şi temut la un fiu nepregătit, poziţia ultimului într-un regat cu o nobilime foarte puternică a devenit curând destul de şubredă. Ştefan i-a cerut ajutorul lui Ioan Albert în virtutea înţelegerii cu tatăl acestuia. 

În 1494, Ioan Albert şi Ştefan s-au întâlnit la conferinţa de la Levoča cu regele Ladislau al II-lea al Ungariei şi electorul Johann Cicero al Brandenburgului, şi au făcut planuri pentru o expediţie împotriva Porţii. Obiectivul era recucerirea Chiliei şi Cetăţii Albe. Totuşi, Albert avea drept scop ascuns cucerirea Moldovei şi detronarea lui Ştefan. Aceste planuri au fost aflate de Ştefan la scurt timp înainte de data planificată pentru intrarea armatelor aliate în Moldova. Ştefan s-a grăbit atunci să ia măsuri şi a intrat cu oastea sa în Pocuţia, alungând pe reprezentanţii regelui.

Conflictul polono-moldovean

Astfel, la intrarea lor în Moldova trupele poloneze, în loc să întâlnească un popor aliat s-au pomenit duşmani. Având circa 60.000 de oameni în oaste, inclusiv între 5 şi 10 mii de nobili în armură completă (nobilimea poloneză venită la cruciadă), Ioan Albert a luat sub control partea nemuntoasă a nord-vestului Moldovei, Ştefan închizându-se în Cetatea Suceava, care a început a fi asediată. Ștefan cel Mare cere ajutorul turcilor și al ardelenilor. La 24 septembrie, polonezii declanșează asediul Sucevei, dar încercările lor sunt zadarnice. Cetatea era mult prea bine apărată ca să poată fi cucerită. Turcii trimit 2.000 de oameni, în timp ce ardelenii se grăbesc prin pasul Oituz cu 12.000 de oșteni.

Totuşi, armata poloneză nu a fost în stare să organizeze un asediu eficient, şi după 4 luni bătute pe loc, infecţiile din tabără şi ostilitatea localnicilor moldoveni l-au făcut pe Ioan Albert să decidă o retragere, învinuindu-l pe Ştefan de a se fi aliat cu otomanii.

Ştefan s-a folosit cu iscusinţă de incapacitatea numeroasei armate poloneze de a executa un marş în forţă. Retrăgându-se pe drumul Suceava-Siret-Cernăuţi-Colomeea, armata poloneză trebuia să treacă dealurile împădurite care despart valea Siretului de valea Prutului. Hărţuind armata în retragere, Ştefan, care dispunea de un total de doar 22.000 de ostaşi, a dorit să-i provoace pe nobilii polonezi la o răbufnire pripită şi nechibzuită. Astfel, un mic contingent de moldoveni a atacat direct armata poloneză în mişcare exact în momentul când nobilii cavaleri treceau pe lângă pădurea pregătită de oamenii lui Ştefan. Crezând că este vorba de un mic detaşament, 5.000 de nobili în zale, în urmărirea detaşamentului de moldoveni au intrat drept în mijlocul capcanei pregătite de Ştefan. Armura performantă şi experienţa de luptă a cavalerilor polonezi ar fi fost suficiente pentru a face faţă la toată oastea lui Ştefan în câmp deschis, dar încrederea în propria invincibilitate, combinată cu un teren împădurit şi deluros a jucat un rol nefast nobililor polonezi. Mai ales că moldovenii au tăiat copaci pe care i-au doborât între cavaleri pentru a împărţi oastea poloneză în bucăţi mici şi pentru a nu lasă loc de avânt cailor acestora. În loc să-şi folosească lăncile şi spadele pentru a măcelări o oaste de ţărani, mulţi dintre care n-aveau nici un fel de zale, cavalerii polonezi s-au pomenit înconjuraţi de aceşti ţărani între copaci doborâţi, daţi jos de pe cai cu ghioagele, şi până să apuce a întoarce spada, loviţi cu bâtele ţăranilor şi/sau cu spadele vitejilor.

Lupta din pădure a fost extrem de dură şi sângeroasă, ducându-se pe viaţă şi moarte, însă odată cavalerii răpuşi, restul oştii poloneze nici măcar n-a fost în stare să organizeze un contraatac, câteva mii de moldoveni călare hărţuindu-le retragerea, capturând prada şi luând prizonieri. Urmărirea fugarilor continuă până la granița cu Polonia, lupte crâncene având loc la Lențești și apoi la Cernăuți.

Atingând Prutul la Cernăuţi, fugarii au trecut râul în grabă fără nici o intenţie de a se regrupa, pentru a continua fuga prin Codrii Plonini şi apoi prin Pocuţia în direcţia Stanislau şi Lvov.

Urmările bătăliei

Aşteptându-se la a pierde jumătate din armată în acest conflict, Ştefan a rămas şi el surprins când a devenit clar că pierderile sale militare au fost minime. Printre cei răniţi în luptă era fiul şi moştenitorul lui Ştefan (după moartea fiului mai mare Alexandru), viitorul domnitor Bogdan cel Orb, care în bătălie a pierdut un ochi. Boierii din preajma lui Bogdan au povestit după luptă că acesta ar fi continuat să se bată totodată strigând de durere. Deşi au recunoscut că Bogdan "le nimerea mai mult alăturea", ei continuau să afirme că urletele, avântul şi înfăţişarea unui om cu un ochi scurs pe obraz ar fi avut un efect nu tocmai de întărire a încrederii şi siguranţei asupra nobililor polonezi care-l vedeau.

Surpriza cea mare a bătăliei au fost cele trei steaguri militare ale regiunilor Cracovia, Lvov şi Sandomir capturate de moldoveni, plus nouă steaguri provinciale, la care se adăugau multe steaguri ale familiilor nobiliare. Aceasta însemna că a fost practic un măcel. Ioan Albert, care a avut inspiraţia de a nu intra în pădure cu cavalerii, a fost condus de garda sa direct până la Lvov, temându-se că un popas pentru noapte în Pocuţia sau Stanislau ar fi fost foarte periculos. Deşi a continuat a mai fi rege 2 ani, Ioan Albert a rămas în memoria polonezilor ca "regele în timpul căruia cavalerii au fost nimiciţi".

Locul bătăliei, din ordinul lui Ştefan a fost curăţat şi în loc a fost sădită o dumbravă, cunoscută în cultura populară sub numele de Dumbrava Roşie. Se spune că din stejarii semănaţi de polonezi a mai rămas până astăzi doar unul singur, numit de localnici Stejarul lui Ştefan cel Mare. 

În anul următor, 1498, Ştefan a întreprins o campanie în Pocuţia, anexând-o pentru 34 de ani la Principatul Moldovei (fără obligaţii vasale faţă de Polonia). Pocuţia va fi pierdută de Moldova în 1532, fiind iarăşi cucerită şi anexată de Polonia. În urma bătăliei, Ştefan a dorit de asemenea să dezvolte nordul Moldovei, timp în care au fost aduşi printre alții si primii ţărani ruteni (strămoşii ucrainenilor) în Moldova. În 1775, numărul polonezilor şi rutenilor din Moldova a ajuns la 10.000 dintr-o populaţie de 1,5 - 2 milioane, în ţinutul Cernăuţi ei reprezentând 10%.

Există o supoziţie modernă, care spune că Ştefan cel Mare s-ar fi inspirat în organizarea ambuscadei dintr-o cronică bisericească, în care era descrisă Bătălia din Codrii Plonini în 1368 (cronicarul polonez Jan Długosz menţionează ultima în 1359, dar astăzi este primit că el s-a greşit şi bătălia a avut loc în 1368), în care a avut loc o ambuscadă similară, însă mult mai mică, oastea poloneză având atunci doar 2.000 de oameni. De partea Moldovei, oastea ar fi fost condusa de tinerii frați Petru și Roman Musat, viitorii domnitori.

surse: ro.wikipedia.org; euromedia-ucraina.blogspot.ro

Curentul electric întrerupt programat în județul Bacău

Curentul electric întrerupt programat la Moinești

Începând cu week-end-ul trecut, municipiul Moinești, suportă întreruperi programate de către E.ON Distribuţie România.

Prin anunțul postat pe site ”Lucrările pot fi reprogramate în situaţia apariţiei unor evenimente neprevăzute în reţelele electrice. Informaţii suplimentare puteţi obţine la: TelVerde 0800 800 929”. Intervalul orar de lucru: 08.00-18.00.

Problema este că aceste întreruperi s-au înregistrat și fără a fi ”programate”.

Sâmbătă 10.10.2015 și duminică  11.10.2015, municipiul Moinești nu era în aria de lucru, iar luni 12.10.2015 și marți 13.10.2015 erau ”programate” doar străzile: Mihai Eminescu, Păcurari și Zona: Găzărie.

Dar din păcate s-au încălcat programările și a rămas fără curent electric și strada Tudor Vladimirescu.

Această situație trebuie suportată de consumatorii casnici până pe data de 06.11.2015.

Informații suplimentare găsiți pe site la adresa: http://www.eon-energie.ro/ro/eon-moldova-distributie/Clienti-distributie/Informatii-clienti/intreruperi-programate.html.

PĂULIȘ

Monahul Teodot cere DEMISIA Patriarhului Daniel

O mega-moschee în oraşul Brâncovenilor, cea mai mare blasfemie la care vă faceţi părtaş! V-aţi abătut de la învăţătura Sfinţilor Părinţi şi de la faptele Sfinţilor Voievozi! Ne este rușine, nu ne reprezentați Biserica!

Prea Fericite Patriarh Daniel,

Mai întâi de toate ținem să vă reamintim că Biserica Ortodoxă Română, al cărei cap viu este Domnul Dumnezeu și Mântuitorul nostru Iisus Hristos nu este un cult religios oarecare din România, ci este Biserica Neamului Românesc, numită mamă de marele poet Mihai Eminescu. 

A mărturisi Adevărul nu înseamnă a defăima sau a învrăjbi. Știm cu toții că Hristos Iisus este Adevărul absolut întrupat. Islamul este o erezie, un sincretism între creștinism și iudaism, și care orice altă erezie duce în iad. Terenul cu pricina acordat ilegal comunității musulmane fără consultarea poporului român este un teren ce a aparținut familiei martirilor brâncoveni! 

Anul trecut, 2014, l-ați închinat Sfinților Martiri Brâncoveni, iar anul acesta, 2015, susțineți construirea unei mega-moschei pe pământul sfinților mari mucenici. Oare ce răspuns veți da la Judecată în fața marilor martiri brâncoveni? 

A se construi în orașul Brâncovenilor, decapitați de musulmani, o mega-moschee, considerăm a fi una dintre cele mai mari blasfemii la care vă faceți părtaș dimpreună cu colaboratorii dvs. din clasa politică! 

Vă atragem atenția că de multă vreme v-ați abătut de la învățătura Sfinților Părinți și de la faptele Sfinților Voievozi Români! 

Faptele și atitudinile apostate și anti-românești ale dvs. și ale colaboratorilor nu pot avea alt efect decât atragerea blestemului și a mâniei lui Dumnezeu! 

Când ați fost ales patriarh ați afirmat (există înregistrare video) că nu veți putea să conduceți Biserica decât cu sprijinul și sfatul tuturor membrilor Bisericii. Pe cine ați consultat din Biserică în această gravă problemă? 

Știm cu toții că de mai multă vreme sunteți principalul propovăduitor și susținător al ecumenismului în România, numit de sfântul Iustin Popovici și de către părintele teolog Dumitru Stăniloae erezia ereziilor sau panerezia secolului. Problema mega-moscheei se încadrează la ecumenismul inter-religios. 

Cunoaștem faptele dvs. imorale, cunoaștem apartenența dvs. la această organizație criminală numită masonerie, unde ați ajuns până la gradul 33! 

Cunoaștem teroarea în care țineți preoțimea ortodoxă românească prin taxe, șantaje, amenințări, caterisiri ș.a.m.d.! 

Noi ne desolidarizăm de toate ereziile și de toate faptele dvs. apostate și anti-românești! Ne este rușine cu dvs. și nu ne reprezentați demn Biserica! 

Pentru toate acestea și altele asemănătoare acestora vă cerem insistent prezentarea de urgență a demisiei din toate funcțiile deținute până acum; retragerea într-o mănăstire în vederea plângerii păcatelor, deși un ierarh contemporan, vrednic de cinstire (n.n. IPS Serafim de Pireu) a afirmat în legătură cu faptele apostate ale ecumeniștilor că nici măcar o mucenicie nu mai poate spăla asemenea păcat. Totuși mila lui Dumnezeu este nesfârșită. Au existat în istoria Bisericii episcopi care de frică au trecut la islam, dar la un moment dat pentru rugăciunile mucenicilor s-au întors și au primit și ei cununa mucenicilor. Încă, în istoria Bisericii Ortodoxe Române a existat un ierarh, mitropolitul Irineu Mihălcescu al Moldovei, care înainte de preoție a fost mason, dar la sfârșit s-a lepădat de masonerie, a scris împotriva ei și s-a mântuit. 

În fața istoriei Europei or să ne judece ungurii, care sunt eretici, dar care nu primesc refugiați musulmani. 

A început procesul de islamizare a Europei! Să stăm fermi împotrivă și să nu ne facem părtași distrugerii noastre ca neam românesc! Către toți românii din țară și străinătate spunem: Hristos nu va fi învins niciodată, așa că nu te teme turmă mică! 

Monah Teodot, schimonah Ieremia și un grup de preoți și credincioși

17 septembrie 2015 

sursa: http://www.cunoastelumea.ro

VORBE

despre CORUPȚIE

ASA Tg. Mureș, noul lider al Ligii I, după victoria cu Steaua (1-0) pe Arena Națională din Capitală

ASA Tg. Mureș este noul lider al Ligii I de fotbal, după ce a învins campioana Steaua București cu scorul de 1-0 (1-0), miercuri seara, pe Arena Națională din Capitală, într-un meci din etapa a 29-a.

 

SIMONA HALEP - numarul 2 mondial

Clasament WTA

HRISTOS A ÎNVIAT !

Prima școală din Moinești - 1864

Preotul David Climescu a înființat prima școală din Moinești în 1864

Primele mențiuni documentare despre orașul Moinești datează de la începutul secolului al XV-lea. Numele localității apare menționat într-un act din 28 octombrie 1439, dat la Suceava, prin care Iliaș Voievod, domn al Ţării Moldovei și fratele său Ștefan Voievod, dăruiesc boierului Giurgea Moian, satele Moenești și Tătești.
Studiind istoria, am remarcat faptul că între Biserică și Școală a fost o legătură foarte strânsă, însuși marele Creangă reliefând legătura strânsă dintre cele două instituții în ”Amintirile din copilărie”.
Primele școli au apărut în tinda Bisericii și primii învățători au fost slujitorii sfântului altar.

Preotul David Climescu (1837, Târgu-Ocna - 1921), absolvent al Seminarului Teologic din Roman, a fost unul din cărturarii de seamă ai localității și un bun patriot. Înființează în anul 1864 prima școală din oraș, în propria-i casă, fiind și primul învățător din târgul Moineștilor.

Învățător și director al școlii locale, își aduce o contribuție substanțială la ridicarea Bisericii ”Sfântul Gheorghe” din Moinești

În timpul Războiului de Independență se implică activ în strângerea de fonduri necesare oștirii române, contribuind personal cu suma impresionantă pentru acea vreme de 127,50 lei.

În 1880, rămas văduv, își donează locuința din Moinești și toate bunurile sale școlii pe care a păstorit-o cu înțelepciune câțiva ani, se călugărește și, în urma ședinței Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române din 13 decembrie 1886, a fost ales arhiereu cu titlul de ”Craioveanul“, fiind numit vicar la Râmnicu-Vâlcea.

La 11 ianuarie 1887 este hirotonit arhiereu în Catedrala Mitropolitană din București, primind numele de Dionisie al II-lea Climescu.

Episcopul Dionisie a fost singurul din cei trei episcopi ai Munteniei care a stat în eparhie în timpul năvălirii germane din 1916. Era mulțumit de sine însuși că a stat în slujba sa și mărturisea cu plăcere la Casa Bisericii, în 1917, că ungurii i-au adus laude pentru faptul de a nu-și fi părăsit postul la vreme de urgie.

În anul 1894 s-a construit un local propriu pentru Școala de băieți, în fața Școlii ”Ștefan Luchian”. În anul 1895, Școala de băieți s-a unit cu cea de fete, devenind școală mixtă.

În anul 1900, în Moinești existau două școli primare urbane, una de băieți și una de fete și o școală israelită.

(Fragmente dintr-un interviu luat Preotului Ioan Andrioaie)

sursa: http://www.informativ.info/33-istorie/156-preotul-david-climescu-a-infiintat-prima-scoala-din-moinesti-in-1864

Gara din Moinești-1884

Gara Moinești împlinește 131 de ani

Proiectată de către arhitectul român Elie Radu și construită în 1884, Gara din Moinești este una dintre cele mai vechi gări de pe teritoriul României. Arhitectura simplă, dar impresionantă pentru acele vremuri. Mai sunt trei copii construite la Odobești, Pucioasa și Segarcea.

După ce a devenit funcțională, gara a deservit linia 508 dedicată transportului public de persoane și pentru cel de marfă, în special vagoane de tip cisternă cu păcură.
Din anul 2001 garnitura de călători ce făcea legătura între Moinești și Comănești a fost anulată, rămânând doar transportul de marfă aproape în totalitate pentru țiței.

În prezent, în clădire funcționează o autogară și două spații comerciale. Intervențiile neinspirate: marcaje pictate cu vopsea direct pe cărămizile gării sau modificările făcute tâmplăriei au știrbit arhitectura gării.

Ideal ar fi dacă Gara din Moinești ar fi încadrată în rândul monumentelor de patrimoniu sau dacă s-ar reactiva linia pentru transport de călători pe ruta Moinești – Comănești: o locomotivă și câteva vagoane de epocă care să circule în scop turistic în anumite perioade.

sursa: http://www.informativ.info/local/81-gara-moinesti-implineste-131-de-ani

VESTITORII PRIMĂVERII

EXAMENELE AU FOST INVENTATE DE CHINEZI

EXAMENELE AU FOST INVENTATE DE CHINEZI ÎN ANUL 604

 

 

Obligativitatea trecerii unui examen a avut loc în China în anul 604 odată cu intrarea în aparatul birocratic al statului.

După 2 ani de studiu aprofundat, candidatul era supus unui examen profesional, după care era trimis în capitală pentru selecția finală.

 

Sculptorul troiței de la Mănăstirea Diaconești a realizat copia fidelă a bustului Părintelui Arsenie Boca într-o singură zi

Sculptorul troiței de la Mănăstirea Diaconești a realizat copia fidelă a bustului Părintelui Arsenie Boca într-o singură zi

Destinul sumbru trăit în Norvegia i-a schimbat radical viața lui Iulian Postolache din Comănești. El consideră că toate piedicile plecării din țară și toate evenimentele petrecute la Oslo, au fost o lecție de viață. Pe lângă faptul că persoana care îi promisese ajutor nu a mai fost de găsit, un fost preot, originar din Poduri pe nume Leașcu Petrică i-a promis cazare dispărând cu 5.000 de coroane norvegiene. A urmat căutarea unui loc de muncă, zi de zi, și în cele din urmă după găsirea acestuia, a întâmpinat probleme cu plata muncii depuse. Toate acestea au pus amprenta pe viața trăită anterior. Astfel, confruntându-se cu aceste probleme, a privit cu alți ochi viața și modul de a trăi. Fiindu-i impregnate în minte învățămintele din cărțile Părintelui Arsenie Boca, a simțit că rugăciunile îi umplu singurătatea de la Oslo.

Ultima perioadă a șederii în Norvegia a fost de bun augur, pentru că Iulian a mers la un magazin de artă și a cumpărat material pentru sculptură. Într-o singură zi, în condiții dificile, în baia garsonierei, fără pauză și fără să obosească a realizat această minune – bustul părintelui Arsenie Boca - fiind de o fidelitate izbitoare. Emoțiile reușitei au fost extraordinare pentru că ”nu era tata sau eu”, ci era Părintele Arsenie Boca, spune dl. Iulian.

Iulian Postolache, a avut în viața lui alte două reușite în sculptură: prima dată în liceu, când maistrul a fost uimit de lucrarea ”Eminescu” cu care a ocupat locul al II-lea la Olimpiada de sculptură pe țară, apoi cu opera ”Brâncuși”.

Îi dorim să continue această chemare pe care o are de la Dumnezeu, și operele sale pot fi amplasate la loc de cinste pentru a fi admirate de locuitorii din Comănești și din împrejurimi. Este păcat să se irosească acest talent nativ!

Cel mai fidel bust al Părintelui Arsenie Boca

Un comăneştean a realizat cel mai fidel bust al Părintelui Arsenie Boca

Evlavia purtată marelui duhovnic Arsenie Boca l-a făcut pe comăneşteanul Iulian Postolache să realizeze unul din cele mai fidele şi valoroase busturi ce-l înfăţişează pe Sfântul Ardealului.
”Am citit cărţile semnate de Părintele Arsenie şi m-am rugat mult lui, simţind ajutorul său în multe din perioadele dificile prin care am trecut. Bustul l-am realizat pe când eram în Norvegia, în nişte condiţii destul de grele, şi l-am considerat ca un soi de omagiu pentru tot ceea ce Părintele Arsenie a sădit în mine”.

Nu am fost la Prislop însă m-am rugat mult Părintelui cerându-i să mă povăţuiască şi, de nu e voia lui, să nu pot realiza această sculptură. Am reuşit în cele din urmă să duc lucrarea la bun sfârşit şi sper ca şi alţi credincioşi să se poată bucura de ea“ ne-a declarat sculptorul Iulian Postolache.

De meserie tehnician în industria lemnului, pasionat de artă plastică şi fotografie, Iulian Postolache aşteaptă acum un sprijin financiar din partea autorităţilor oraşului Comăneşti pentru ca bustul Părintelui Arsenie Boca să poată fi turnat în bronz şi amplasat, cum se cuvine, la loc de cinste într-unul din lăcaşurile de cult ortodoxe din Comăneşti.

Arsenie Boca, cunoscut drept ”Sfântul Ardealului”, s-a născut pe 29 septembrie 1910, la Vața de Sus, Hunedoara. A fost părinte ieromonah, teolog și artist plastic (muralist), a fost stareț la Mănăstirea Brâncoveanu de la Sâmbăta de Sus și apoi la Mănăstirea Prislop, unde datorită personalității sale veneau mii de credincioși, fapt pentru care a fost hărțuit de fosta Securitate. A fost unul din martirii gulagului comunist, închis la Securitatea din Brașov, dus la Canal, închis la Jilava, București, Timișoara și la Oradea.

Arsenie Boca este considerat de către unii din ucenicii săi ca fiind cel mai mare duhovnic român al secolului XX. La mormântul său de la Mănăstirea Prislop din Țara Hațegului se reculeg zilnic sute de pelerini.

sursa: Iulian Postolache; toateartele.ro.

Întâmpinarea Domnului – „Praznicul curăţirii”

Întâmpinarea Domnului – „Praznicul curăţirii”

Aducerea la Templu a Pruncului Iisus sau Întâmpinarea Domnului, este unul din Praznicele Împărătești ale Bisericii Ortodoxe.
Această sărbătoare este cunoscută și sub numele de Ziua Lumânărilor.
Este un eveniment important din viața pământească a Domnului nostru Iisus Hristos.
După 40 de zile de la nașterea Sa, Pruncul Sfânt a fost dus de către Fecioara Maria la Templul din Ierusalim.
În Templu a fost întâmpinat de către dreptul Simeon și proorocița Ana.
Această sărbătoare a fost introdusă la Roma de papa Gelasiu in anul 494.

După Naşterea Domnului Iisus Hristos, trecând patruzeci de zile şi împlinindu-se vremea curăţiei celei legiuite, Preacurata şi Preabinecuvântata Fecioară Maică plecând din Betleem cu Sfântul Iosif, logodnicul, şi venind la Ierusalim, în Biserica lui Dumnezeu, purtând pe Hristos Pruncul cel de patruzeci de zile, au mers să împlinească Legea Domnului şi să se curăţească după naştere, prin aducerea jertfei celei cuviincioase lui Dumnezeu şi prin rugăciunea preotului. Apoi să pună înaintea Domnului pe Pruncul cel întâi născut şi să-L răscumpere cu preţul cel rânduit, precum s-a poruncit lui Moise de către Domnul, în Legea Veche şi cum se scrie despre aceea în legea curăţirii, şi anume: "Femeia care va zămisli şi va naşte parte bărbătească, necurată va fi şapte zile şi în ziua a opta să se taie pruncul împrejur, iar ea va şedea treizeci şi trei de zile sub acoperământul necurăţiei sale; de tot lucrul sfânt să nu se atingă şi în biserică să nu intre, până ce se vor sfârşi cele patruzeci de zile ale curăţiei ei. Şi când se vor împlini zilele curăţirii, să aducă un miel de un an, fără de prihană, spre arderea cea de tot şi un pui de porumbel sau de turturea, pentru păcat; iar de nu va fi bogată ca să aducă miel, atunci să aducă două turturele sau doi pui de porumbel, unul spre arderea cea de tot şi altul pentru păcat; apoi se va ruga pentru dânsa preotul şi se va curăţi".

Despre punerea înaintea Domnului a celui dintâi născut, astfel este scris: "Sfinţeşte-Mi pe tot cel dintâi născut (parte bărbătească), care deschide pântecele". Şi iarăşi: "Pe cel întâi născut al fiilor tăi să Mi-l dai Mie". Aceasta se urma pentru facerea de bine cea mare a lui Dumnezeu, încă din Egipt, când s-au cruţat cei întâi născuţi ai lui Israil. Pentru aceasta, israilitenii aduceau pe pruncii lor cei întâi născuţi în biserică, dându-i dajdie lui Dumnezeu, ca pe o datorie stabilită prin lege. Şi iarăşi de la Dumnezeu îi răscumpăra pe aceia cu preţ, care se numea argintul răscumpărării, şi acela se da leviţilor care slujeau în Biserica Domnului, precum este scris despre aceasta în cartea a patra a lui Moise. Preţul hotărât al răscumpărării era cinci sicli, iar fiecare siclu sfânt preţuia cam vreo trei lei.

Deci, acea lege a Domnului împlinind-o Maica lui Dumnezeu, a venit acum în biserică, cu Dătătorul Legii. A venit să se curăţească deşi nu-i trebuia curăţire, fiind neîntinată şi Preacurată. Pentru că aceea care a zămislit fără bărbat şi a născut fără dureri şi fără vătămarea curăţiei sale celei fecioreşti, aceea n-a avut nici un fel de necurăţie obişnuită femeilor celor ce nasc. Pentru că ceea ce a născut pe Izvorul curăţiei, cum putea să se afle sub necurăţie? Din ea S-a născut Hristos, ca un rod din pom; iar pomul nu se vatămă, nici se întinează după înflorirea rodului său.

Nevătămată şi curată a rămas Fecioară după naşterea lui Hristos, adică a rodului celui binecuvântat. Prin ea a trecut Hristos precum raza soarelui trece prin sticlă sau prin cristal. Precum nu se sfarmă nici întinează raza care trece prin sticlă şi prin cristal, ci mai curat îl străluceşte, tot aşa şi Soarele dreptăţii, Hristos, n-a vătămat fecioria Preacuratei Maicii Sale, nici cu durerile cele obişnuite femeilor n-a întinat uşa naşterii celei fireşti, cea cu curăţia pecetluită şi cu fecioria păzită, trecând mai presus de fire; ci mai ales i-a îndoit curăţia ei, sfinţind-o prin trecerea Sa şi luminând-o cu dumnezeiasca lumină a harului.

Nu era nevoie de curăţire a aceleia care a născut fără stricăciune pe Dumnezeu Cuvântul. Dar ea, ca să nu se arate potrivnică Legii, ci mai ales să fie ascultătoare, a venit să se curăţească, ea cea cu totul curată şi fără prihană. Pe lângă această fiind şi smerită, nu se mândrea întru curăţia Sa, ci, ca şi cum ar fi fost necurată, a venit înaintea uşii bisericii Domnului, ca să stea şi să ceară curăţenie, neîngreţoşîndu-se de cei necuraţi şi păcătoşi. Apoi a adus jertfă, nu ca cei bogaţi, care aduceau un miel de un an fără prihană, ci ca acei săraci, care aduceau două turturele sau doi porumbei, arătând în toate smerenie şi iubind sărăcia, iar de mândria bogaţilor fugind. Din aurul cel adus de împăraţi puţin a luat şi acela l-a împărţit la săraci şi la scăpătaţi, păstrând foarte puţin pe calea spre Egipt. Deci, cumpărând păsările cele zise după Lege, le-a adus jertfă şi cu acelea a adus şi pe Pruncul său cel întâi născut, cum se spune: "Au adus părinţii pe Pruncul Iisus, în Ierusalim, ca să-L pună înaintea Domnului, precum este scris în legea Domnului, că toată partea bărbătească, ce deschide pântecele, sfânt Domnului se va chema. Deci, ţiindu-L în mâinile Sale, şi-a plecat genunchii şi cu cinste-L înălţa lui Dumnezeu, zicând:

"Iată, o! Preaveşnice Părinte, Acesta este Fiul Tău, pe Care L-ai trimis ca să se întrupeze din mine, pentru mântuirea neamului omenesc. Iată, pe Care Tu L-ai născut mai înainte de veci, fără maică; iar eu, prin a Ta bunăvoire, în anii cei mai de pe urmă, L-am născut fără de bărbat. Iată rodul pântecelui meu cel întâi născut, Care prin Duhul Tău cel Sfânt în mine S-a zămislit şi negrăit din mine a ieşit, precum Tu Însuţi ştii. Iată Fiul meu întâi născut - şi Care este al Tău mai întâi - cu Tine de o fiinţă şi fără de început, pentru că de la Tine S-a pogorât, nedepărtîndu-Se însă de dumnezeirea Ta. Primeşte pe Cel întâi născut, cu Care ai făcut toate. Primeşte pe cuvântul Tău cel din mine întrupat, prin Care ai întărit cerurile, ai întemeiat pământul şi ai adunat apele. Primeşte pe Fiul Tău cel din mine, pe Care Îl aduc Ţie, ca pentru El şi pentru Mine să rânduieşti precum Îţi este plăcut şi pentru ca cu trupul şi cu sângele Acestuia, cel din mine luat, să se răscumpere neamul omenesc".

Unele ca acestea zicând, a pus pe iubitul ei Fiu în mâinile arhiereului, slujitorul lui Dumnezeu, ca în mâinile lui Dumnezeu. Şi, după Legea dumnezeiască L-a răscumpărat pe El, cu preţul cel hotărât, adică cu cinci sicli, care era înainte închipuire a celor cinci răni mari ale lui Hristos, pe Care le-a primit pe cruce, prin care toată lumea s-a răscumpărat de blestemul Legii şi de robia vrăjmaşului.

Se mai povesteşte încă, de Sfinţii Părinţi, că Sfântul prooroc Zaharia, tatăl Mergătorului înainte, a aşezat pe Preacurata Fecioară, care a intrat cu Pruncul pentru curăţire în biserică, nu în locul celor ce se curăţau, ci în locul fecioarelor, în care femeile care aveau bărbaţi nu se cădea să stea. Văzând cărturarii şi fariseii aceasta, au început a cârti, iar Zaharia a stat împotriva lor, încredinţându-i că acea maică şi după naştere e fecioară curată. Iar ei necrezând, sfântul le spunea că firea omenească, cu toată făptura, este slujitoare Ziditorului său, şi în mâinile Lui cele atotputernice este, ca după a sa voie să rânduiască toate, adică să facă astfel că fecioară să nască şi după naştere să rămâie iarăşi fecioară. "Deci pentru aceasta nu am deosebit pe această Maică de la locul fecioarelor, de vreme ce este fecioară cu adevărat".

În aceeaşi vreme când părinţii au suit pe pruncul Iisus, ca să facă după obiceiul legii pentru dânsul, în biserică a venit, purtându-se de Duhul lui Dumnezeu, Sfântul Simeon, bătrânul, om drept şi credincios, aşteptând mângâierea lui Israil, care era să fie prin venirea lui Mesia, pentru că ştia că acum se apropie Mesia cel aşteptat, de vreme ce sceptrul lui Iuda trecuse la Irod, după proorocia strămoşului Iacov patriarhul, care mai înainte a zis: "Nu va lipsi domn din Iuda, până ce va veni aşteptarea neamurilor, Hristos Domnul". Asemenea şi cele şaptezeci de săptămâni de câte şapte ani ale lui Daniil, acum se sfârşiseră, după care se socotise că va fi venirea lui Mesia. Pe lângă această, lui Simeon era făgăduit de la Duhul Sfânt să nu vadă moartea mai înainte de a-L vedea pe Hristos Domnul.

Acela, privind spre Fecioara cea Preacurată şi spre Pruncul cel ţinut de ea, a văzut darul lui Dumnezeu, înconjurând pe Maica şi Pruncul ei şi cunoscând, cu duhul, că Acela este Mesia cel aşteptat, s-a apropiat cu sârguinţă şi, primind în mâini cu bucurie negrăită şi cu frică cucernică, cel albit ca o lebădă de cărunteţe a dat mare mulţumire lui Dumnezeu, înaintea sfârşitului său, cu veselie cântând şi zicând: "Acum slobozeşte pe robul Tău, Stăpâne, după Cuvântul Tău, în pace. Eu n-am avut linişte în gândurile mele, în toate zilele aşteptându-Te şi în toate zilele îngrijindu-mă, când vei veni. Acum, văzându-Te, pace am câştigat şi de grijă scăpând, mă duc din cele de aici, veste de bucurie ducând părinţilor mei pentru că voi spune despre venirea Ta în lume, strămoşului Adam, lui Avraam, lui Moise, lui David, lui Isaia şi celorlalţi sfinţi părinţi şi prooroci.

Apoi voi umple de negrăită bucurie pe cei ce sunt mâhniţi acum şi către care degrabă mă slobozeşte, ca degrabă şi ei, lepădând mâhnirea, să se veselească de Tine, izbăvitorul lor. Slobozeşte-mă pe mine, robul Tău, ca să mă odihnesc, după ostenelile cele de mulţi ani, în sânul lui Avraam; căci acum au văzut ochii mei mântuirea Ta cea pregătită tuturor popoarelor. Ochii mei au văzut lumina cea pregătită pentru izgonirea întunericului, spre luminarea neamurilor, spre descoperirea tainelor dumnezeieşti cele neştiute, lumina care ai răsărit spre slava poporului Tău Israil, şi pe care, prin proorocul Isaia, ai făgăduit-o, zicând: "Am dat în Sion mântuire lui Israil, spre preamărire". Auzind Iosif şi Preacurată Fecioară unele ca acestea despre Prunc, de la sfântul şi dreptul bătrân, se mirau de cele grăite pentru El, pentru că vedeau pe Simeon grăind către Prunc ca spre un om bătrân. Apoi, se ruga nu ca unui om, ci ca unui Dumnezeu Care are puterea vieţii şi a morţii şi Care putea să-l slobozească îndată pe bătrân spre altă viaţă sau să-l ţie încă în cea de aici.

Deci, i-a binecuvântat Simeon, lăudând şi mărind pe Maica cea Preanevinovată, care a născut pe Omul Dumnezeu şi, fericind pe Sfântul Iosif, părutul tată, care s-a învrednicit a fi slujitor unei Taine ca aceasta. Apoi a zis către Maria, Maica Lui, iar nu către Iosif, pentru că vedea cu prooroceşti ochi pe Maica cea fără de bărbat: "Iată, Acesta este spre căderea şi scularea multora în Israil", adică spre căderea celor care nu vor voi să creadă cuvintele Lui, iar spre scularea celor ce vor primi cu dragoste sfântă Lui propovăduire; spre căderea cărturarilor şi a fariseilor, pe care i-a orbit răutatea lor, iar spre scularea pescarilor celor simpli şi neştiutori. Pentru că va alege pe cei neînţelepţi, ca să ruşineze pe cei înţelepţi ai veacului acestuia. Apoi va fi spre căderea sinagogii evreieşti a Legii celei Vechi şi spre ridicarea Bisericii lui Dumnezeu, prin darul cel nou şi spre semnul Căruia se va zice împotrivă. Căci multă grăire împotrivă va fi pentru Dânsul între popoare; unii vor zice că este bun, iar alţii nu, ci că înşeală poporul. Şi-L va pune pe El, după cuvântul proorocului Ieremia, ca pe o ţintă spre săgetare, spânzurându-L pe lemnul Crucii şi rănindu-L cu piroanele ca cu săgeţile şi cu suliţa. În acea vreme, ţie, o! Maică fără de bărbat, prin suflet îţi va trece sabia şi vei suferi dureri în inimă, când vei vedea pe Fiul tău pironit pe cruce, pe care l-ai născut în lumea aceasta fără de dureri. Pe Acela îl vei petrece din lumea aceasta cu multe dureri şi cu mare tânguire".

Atunci era acolo şi Ana proorociţa, fiica lui Fanuil, din seminţia lui Aşer, care îmbătrânise în văduvie foarte mult, ca la optzeci şi patru de ani şi care numai şapte ani vieţuise cu bărbatul său din fecioria ei. Rămânând văduvă, tot restul vieţii ei l-a petrecut cu dumnezeiască plăcere, nedepărtându-se de biserică, ci cu postul şi cu rugăciunile slujind lui Dumnezeu ziua şi noaptea. Aceea, apropiindu-se într-acel ceas, multe proorociri spunea despre Pruncul cel adus în Biserica Domnului, tuturor celor ce aşteptau izbăvirea în Ierusalim (Luca 2,36-38).

Auzind şi văzând aceasta, fariseii şi cărturarii cârteau în inimile lor, mâniindu-se cu zavistie asupra lui Zaharia, ca asupra unui călcător de lege, căci chiar în locul fecioarelor pusese pe Maica ce venise pentru curăţire. Iar asupra lui Simeon şi a Anei se mâniau, căci au dat aceste mărturii despre Prunc. Şi nu le-au tăcut acestea, nici chiar în faţa lui Irod împăratul, ci le-au spus pe toate cele făcute şi grăite în biserică. Pentru aceasta, îndată a fost căutat spre ucidere pe dumnezeiescul Prunc, Hristos Domnul, dar nu L-au aflat pentru că, prin dumnezeiască poruncă dată prin înger lui Iosif în vis, a fost dus în Egipt.

Atunci Sfântul Iosif cu Preacurata Născătoare de Dumnezeu, sfârşind în biserică toate, după Legea Domnului, nu s-au întors în Betleem, ci în Galileea, în cetatea Nazaret, iar de acolo au pornit în Egipt. Iar Pruncul creştea şi se întărea cu duhul, umplându-se de înţelepciune şi harul lui Dumnezeu era peste Dânsul (Luca 2,40).

Prăznuirea Întimpinării Domnului s-a aşezat în vremea împărăţiei lui Iustinian, căci mai înainte de aceea, deşi se făcea în Biserică pomenire despre Întimpinarea Domnului, nu era prăznuită ca sărbătoare. Iustinian, dreptcredinciosul împărat, a poruncit să se cinstească ca un praznic dumnezeiesc al Născătoarei de Dumnezeu, precum sunt şi alte praznice mari. Şi aceasta, pentru aceste pricini:

Pe vremea împărăţiei lui a fost molimă mare de moarte în Bizanţ şi în părţile de primprejur, trei luni, începând din zilele cele de pe urmă ale lui Octombrie, murind la început câte cinci mii de oameni în fiecare zi, apoi câte zece mii. Multe trupuri de ale oamenilor bogaţi şi cinstiţi erau neîngropate, pentru că murind slugile şi robii tuturor nu avea cine să îngroape pe stăpânii lor. Iar în Antiohia era îndoită pedeapsa lui Dumnezeu, căci la rana cea de moarte s-a adăugat, pentru păcatele omeneşti, şi un înfricoşat cutremur de pământ, încât toate casele cele mari, zidirile cele înalte şi bisericile au căzut şi mulţime de popor cazând sub ziduri a pierit. Între aceştia era şi Eufrasie, episcopul Antiohiei, căci, căzând pe dânsul biserica, a murit. Încă şi Pompeiopol, cetatea Misiei, s-a risipit de cutremur, iar jumătate din ea a fost înghiţită de pământ cu toţi locuitorii ei. În acea înfricoşată moarte şi pierzare i s-a descoperit unuia, din cei plăcuţi lui Dumnezeu, să se prăznuiască Întimpinarea Domnului şi a Născătoarei de Dumnezeu.

Venind ziua Întimpinării Domnului, la februarie, în ziua a doua, când a început să se prăznuiască cu priveghere de toată noaptea şi cu ieşire cu crucile, în acea zi s-a ridicat molima cea de moarte cu desăvârşire şi cutremurul pământului s-a alinat, prin milostivirea lui Dumnezeu şi cu rugăciunile Preacuratei Născătoare de Dumnezeu, căreia, împreună cu Cel ce S-a născut dintr-însa, Hristos, Dumnezeu, să-i fie cinste, slavă, închinăciune şi mulţumire în veci. Amin.

Calendarul sărbătorilor populare românești: Stretenia, Târcolitul viilor și Ziua ursului


În calendarul sărbătorilor populare românești, ziua de 2 februarie este marcată de trei astfel de evenimente: Stretenia, Târcolitul viilor și Ziua ursului.

Stretenia este o sărbătoare populară, care se asociază cu sărbătoarea creștină Întâmpinarea Domnului. Aceasta ne amintește de aducerea la Templu a Mântuitorului Iisus Hristos de către Sfânta Fecioară Maria, la 40 de zile de la Naștere, spre a fi închinat Domnului. Potrivit prescripțiilor Legii iudaice, cele 40 de zile reprezentau zilele de curățare a celei care născuse, după care tot primul nou-născut de parte bărbătească trebuia să fie închinat Domnului. Întâmpinarea Domnului sau aducerea Lui spre închinare a rămas ca pildă pentru noi, ca o îndatorire a mamelor de a aduce pruncii la biserică, la 40 de zile după naștere, pentru molifta de curățarea lor și închinarea pruncilor la sfintele icoane. Mama care a născut vine la biserică și-l aduce pe nou-născut ofrandă lui Dumnezeu, închinându-l la altar.

Cuvântul ''Stretenie'' a fost preluat din textele liturgice slavone și înseamnă ''întâmpinare'' sau ''întâlnire''. Sărbătoarea a fost introdusă la Roma de Papa Gelasie, în anul 494, când a înlocuit vechea serbare păgână a Lupercaliilor, care îl cinstea pe zeul Pan și care avea loc la începutul lui februarie, când se făceau procesiuni cu făclii aprinse în jurul orașului. Pan, denumit și Lupercus, era cel care omora lupii și ocrotea turmele. În creștinismul oriental, sărbătoarea a fost introdusă de împăratul Iustin în anul 526 și generalizată în secolul al VI-lea, în jurul anului 534, de împăratul Iustinian, în speranța că va scăpa Constantinopolul de cutremurele frecvente și de epidemii. Făcliile au fost înlocuite cu lumânări, de aceea sărbătoarea se mai numește și Sărbătoarea luminilor.


Trifănitul şi târcolitul viilor

Calendarul viticol consemnează o primă sărbătoare, care coincide şi cu debutul ciclului vegetal al viţei de vie, la început de făurar. După două luni, la echinocţiul de primăvară, se dezgroapă viţa de vie şi i se taie corzile. Se aşteaptă vara pentru a „lega” viile şi toamna, de Ziua Crucii, pentru a începe culesul strugurilor. Anul Nou Viticol şi Anul Nou Pomicol înseamnă moment de început. Iar începutul adună sărbători timp de câteva zile, aşa cum seva se adună pentru a „urca” în tulpinile pomilor şi în butucii viţei-de-vie: Filipii de iarnă (28-31 ianuarie), Trif Nebunul şi Ziua Omizilor (1 februarie), Ziua Ursului (2 februarie), Martinii de iarnă (1-3 februarie). Ursul devine animal simbolic pentru această perioadă, cum lupii încheie luna lui genar.

În zi de Trifon, la 1 februarie Anul Vechi Viticol moare şi renaşte în Anul Nou Viticol. În această zi, se face arezanul viilor, gurbanul viilor sau zarezanul, cum i se spune în Teleorman. În Dolj, la Segarcea sau Giubega se spune sintetic sfeştania viilor.
Când în ziua de Trifon se face sfeştania viilor se desfăşoară în fapt două acte rituale care vizează cei doi Ani Noi: Viticol şi Pomicol. Se sfinţeşte via şi se blestemă gângăniile care păgubesc deopotrivă viile şi pomii. Se meneşte belşugul viei şi al pomilor fructiferi. Acum se-ntâmpină iarna cu vara, spun bătrânii.

Conform acestui obicei, capul familiei are datoria de a trece pe la vie în dimineața acestei zile. Totodată, gospodarul trebuie să aibă la el un fel de caltaboș și o sticlă de vin în traistă. Va oficia, astfel, un fel de ritual: va ocoli via de trei ori, va pune în fiecare colț al podgoriei o bucată de caltaboș, după care va tăia o coardă de viță pe care o va unge cu funingine și va bea o gură de vin. La final, după ce toate acestea au fost îndeplinite, va rosti o formulă magică sub formă de monolog sau dialog: “ Doamne, să-mi faci strugurii cât bundaretele de mari!”.
Aceste sărbători au elemente comune care le motivează şi finalitatea.
A îngriji viţa-de-vie tot anul şi a o boteza odată-n an, la 1 februarie, este o practică generală. Zonal, denumirea sărbătorii motivează punerea în prim plan a gesticii şi recitativului, a recuzitei folosite şi a participării actanţilor. Arezanul viilor, gurbanul viilor, trifănitul viilor, târcolitul viilor sunt câteva din denumirile ştiute în arealul românesc, în special în zona de sud a ţării. Trifănitul face trimitere la Trif, această denumire este ştiută în partea de nord a Olteniei. În partea de sud, în zona Giurgiu, arezanul adună oamenii la vii, iar în Gorj gurbanul viilor e grija cea mare a podgorenilor. Practica vizată era organizarea de ospeţe la vie, în capul viei, la care participau sătenii, se pregăteau bucate şi băutură pentru străini, ofrandele erau date celor ce nu făceau parte din comunitate, tocmai pentru a îmbuna natura şi a rodi viile. Se viza astfel abundenţa şi păzirea viilor de acţiunea nefastă a insectelor. În Plaiul Cloşani, străinii ştiau de această sărbătoare şi în prima zi de făurar veneau spre a se înfrupta din ofrande.

A doua componentă definitorie a obiceiului ştiut de „gurban” sau „trifănit” era folosirea corzilor de vie ca element de podoabă şi cu funcţie apotropaică. Se făceau coroniţe de corzi de vie, se purtau în timpul derulării ospăţului, iar participanţii îşi încingeau mijlocul cu corzi de vie, în ideea de realizare a unui transfer magic dinspre rodirea viei spre rodirea trupului.

Şi încă un detaliu semnificativ uneşte practica rituală a celebrării zeului vinului: târcolirea viei, înconjurarea ei. Este o tehnică magică pentru invocarea belşugului, preluată şi în alte momente calendaristice importante: Crăciun, Anul Nou. Gospodarul „ocoleşte via cu «bundăretele» (preparatul ritual de Crăciun, consumat apoi pe loc), turnând vin la butuci”, ca să fie strugurele cât „bundăretele”. La Segarcea, în judeţul Dolj, sau în Mehedinţi, la Balta, ori la Bălceşti, în judeţul Vâlcea, preotul înconjoară via, stropind-o cu aghiazmă.

O altă practică rituală, aproape uitată, este „tratarea” corzii de viţă-de-vie: gospodarul o crestează în patru locuri, în formă de cruce, o udă cu vin, pune sare, înfige o bucată de slănină şi una de pâine. Toate acestea pentru ca să aibă viţa de toate ale acestei lumi şi să-şi lase rodul în această lume spre îndestularea oamenilor.

Indiferent de complexitatea practicii rituale şi magice, la final via, şi, prin reducţie simbolică, corzile de vie sunt udate de preot cu aghiazmă mică, făcută pe loc şi împreunată cu aghiazmă mare făcută la Bobotează.
În zona Olteniei sărbătoarea este numită Trifonul sau Trif Nebunul sau Trifonul lăcustelor. Trifonul este considerat mai mare peste câmpuri, stăpânul absolut al insectelor. La Segarcea se face sfeştania viilor. Este o sărbătoare restrictivă, nu participă decât bărbaţii, că aşa se merge-n viaţă, cu crucea de voinic în faţă. Femeile ar putea strica rânduiala. Noi, femeile-reporter am fost sfătuite ne ţinem gura şi am fost acceptate pentru a transmite vechile obiceiuri, de care orăşenii nu au ştiut sau au uitat. Secvenţa rituală se desfăşoară şi astăzi la Segarcea, este o tradiţie păstrată. Pe vremuri bărbaţii se adunau cu căruţele cu cai, cu mâncare şi cu ploştile cu vin. Plecau în alai sărbătoresc pe la conacele lui Gogu Enculescu, Vică sau Gogu lui Scacără. Preotul slujea la capul viei, făcea sfeştanie viilor (uda cu apă sfinţită), făcea rugăciuni şi… inedit pentru un observator profan, blestema gângăniile: „vă blestem pe voi viermi, omizi, gândaci, şoareci şi purici, tot felul de muşte, molimi şi furnici, şi tot felul de jigănii ce se târăsc pe pământ şi păsări ce zboară şi aduc stricăciuni şi pagubă holdelor, viilor…”
După aceste cuvinte stropea pe deasupra viilor cu busuiocul udat cu apă sfinţită.
Aceste acte rituale au multiple semnificaţii. Sunt elemente ale unui rit sacrificial şi ale unui rit dionisiac. Chiar şi participarea restrictivă pentru femei denotă existenţa unui element extrem de arhaic pentru performarea ritualului.

După blestem, preotul binecuvântează via să aibă rod bogat. Nu lipsesc lăutarii, focurile aprinse în „capul” viilor şi mesele îmbelşugate, stropite din plin cu vinuri alese de Segarcea. Incinerarea viţei de vie, renaşterea sub formă de rod, costumarea cu corzi de vie sunt repere ale unui ceremonial precreştin de adorare a unui zeu păgân. Este Trif, patron al viilor. În Ziua de Trifon funcţionează şi interdicţii: femeile nu lucrează, dau de pomană săracilor mălai, cu semnificaţia de a avea gângăniile ce mânca şi a nu se înfrupta din via şi din holdele oamenilor. Nu se dă gunoiul afară din casă şi nu se împrumută foc.
Gospodarii ştiu că trebuie să ducă la biserică în Ziua Sfântului Trifon seminţe din fiecare fel. Vor fi slujite şi stropite cu aghiazmă. Aduse acasă şi puse în prima brazdă făcută în primăvară vor asigura belşugul.

Trifănitul şi târcolitul viilor dau bucuria roadelor de mai târziu şi încă o sărbătoare în calendarul popular. Altfel, viaţa fără sărbători e ca un drum fără conac.


Ziua Ursului – tradiții, obiceiuri și superstiții





Conform tradiției, ziua Ursului, Stretenia sau Întâmpinarea Domnului este ziua în care se întâmpină iarna cu primăvara, când oamenii prognozau cum va fi vremea:
Se consideră că în această zi anotimpul rece se confruntă cu cel cald, sărbătoarea fiind un reper pentru prevederea timpului calendaristic. Oamenii puneau schimbarea vremii pe seama comportamentului paradoxal al ursului, numit Al Mare sau Martin. Pentru a câştiga bunăvoinţa animalului sălbatic, ei aşezau pe potecile pe unde obişnuia să treacă acesta, bucăţi de carne sau vase cu miere de albine.
Se consideră că puterea acestui animal era transferată asupra oamenilor, în special asupra copiilor, dacă aceştia se ungeau, în ziua de 2 aprilie, cu grăsime de urs. De asemenea, pentru a fi puternici şi căliţi în viaţă, copiii firavi erau botezaţi cu numele de Ursu. Bolnavii de „sperietoare" erau trataţi în această zi prin afumare cu par smuls dintr-o blană de urs iar, în satele pe unde se întâmpla să treacă ţiganii ursari, se obişnuia ca bărbaţii să fie călcaţi terapeutic de către urşii dresaţi.
Se credea că, dacă în aceasta zi este soare, ursul iese din bârlog şi, văzându-şi umbra, se sperie şi se retrage, prevestind astfel, prelungirea iernii cu încă 6 săptămâni. Dimpotrivă, dacă în ziua de Stretenie cerul este înnorat, ursul nu-şi poate vedea umbra şi rămâne afară, prevestind slăbirea frigului şi apropierea primăverii.
De ziua ursului, în funcţie de starea vremii, bătrânii făceau prognozarea timpului optim al culturilor de peste an, stabilind acum un adevărat grafic al semănăturilor de primăvară. Prin livezi se purtau adevărate dialoguri între pomicultori şi pomi, iar pomii fructiferi fără rod în anul ce a trecut erau ameninţaţi cu securea. Se credea că în felul acesta, pomii vor fi determinaţi să rodească. Legat de acest moment calendaristic, se mai credea că Stretenia, sub înfăţişarea unei divinităţi meteorologice feminine, trecea peste ape. Dacă acestea nu erau îngheţate, Stretenia făcea un pod de gheaţă peste ele.
Se spune din bătrâni că, în această zi de Stretenie, ursul va ieși din bârlog și, cu acest prilej, se pot face previziuni meteorologice importante.
Astfel, în ziua de Stretenie, ursul iese din peștera sa și joacă de jur-împrejur. Dacă afară e soare și ursul își vede umbra atunci se va speria, se va întoarce în bârlog și va mai sta acolo încă șase săptămâni, pentru că atât va mai ține iarna. Dacă însă ursul nu-și va vedea umbra, în ziua de Stretenie, atunci va rămâne afară și iarna se va întrerupe, iar primăvara urmează să se apropie.
Se mai zice despre Stretenie că este o zi rea, cu multe ceasuri rele, iar cine se naște sau cine face nuntă în această zi va avea parte numai de necazuri și nu-i va merge bine.
Totodată, Stretenia este o sărbătoare a babelor, când se adună toate la un loc și încep să vorbească câte ceva.
Un vechi obicei care se practică în ziua de Stretenie este “Târcolitul viilor”. Conform acestui obicei, capul familiei are datoria de a trece pe la vie în dimineața acestei zile. Totodată, gospodarul trebuie să aibă la el un fel de caltaboș și o sticlă de vin în traistă. Va oficia, astfel, un fel de ritual: va ocoli via de trei ori, va pune în fiecare colț al podgoriei o bucată de caltaboș, după care va tăia o coardă de viță pe care o va unge cu funingine și va bea o gură de vin. La final, după ce toate acestea au fost îndeplinite, va rosti o formulă magică sub formă de monolog sau dialog: “ Doamne, să-mi faci strugurii cât bundaretele de mari!”.



În general, ziua de Stretenie se ține pentru sporul casei și pentru sănătate.

Superstițiile specifice zilei de Stretenie sunt numeroase, multe dintre ele făcând referire la vremea ce urmează.
Dintre superstițiile zilei de Stretenie, amintim:




-Cine lucrează în ziua de Stretenie va cădea în boală și i se va strâmba gura;
-Dacă boul, în cursul zilei de Stretenie, va bea apă din urma lui, atunci este semn că trece iarna;
-Dacă bea un bou apă din streașina casei, atunci anul va fi unul cu mană pentru albine și oi;
-Dacă în ziua de Stretenie este cald, atunci, în cursul anului, va fi vară călduruoasă și îmbelșugată, iar dacă în această zi este frig, ger și viscol, atunci vara va fi friguroasă și neroditoare;
-În această zi, a Streteniei, se strâmbă pârtia, adică începe a se topi zăpada, etc



Ziua clătitelor
Pentru gurmanzii din Franța, Anglia, 2 februarie este un motiv de bucurie, fiind o sărbătoare în care se servesc clătite. Această zi a devenit cunoscută ca fiind "Ziua clătitelor". Legenda zice că persoana care reușește în această zi să arunce o clătită în sus și să o prindă în tigaie cu stânga, în timp ce ține o monedă de aur în dreapta, va avea noroc de bogăție și prosperitate tot anul.

sursa: doxologia.ro; agerpres;  revistaclipa.com; traditii-superstitii.ro.