S-a aplicat legera la prima vedere! Eroare la prima vedere!
Presa din România (cu foarte foarte mici excepții) a prezentat o mare EROARE pe care au ”înghițit-o” și organele statului român care au ajutat persoanele care ”au impus” în mod artificial aplicarea legii pe o speță ieșită din comun!!! Inclusiv oameni de rang înalt ai Bisericii Ortodoxe Române au reacționat oarecum cu ”tremur” la aflarea știrii controversate!!!
Iată știrile!
Zeci de obiecte de cult religios, în majoritate icoane cu Arsenie Boca şi cărţi despre viaţa acestuia, au fost confiscate de către poliţiştii din Arad dintr-un magazin de specialitate, după o sesizare depusă de un arădean care susţine că ar deţine în România drepturile asupra mărcii 'Părintele Arsenie Boca', informează inspector principal Lorena Radu, purtător de cuvânt al IPJ Arad.

https://www.dcnews.ro/arsenie-boca-inregistrat-ca-marca.html
Mitropolitul Ardealului, despre înregistrarea mărcii Părintele Arsenie Boca. ÎPS Laurențiu Streza, Arhiepiscopul Sibiului, a declarat că este strigător la cer ca o „persoană străină și de credință” să-și aroge calitatea de moștenitor al patrimoniului spiritual al părintelui Arsenie Boca. În acest context, Mitropolitul Ardealului susține că Biserica ia în calcul accelerarea procesului de canonizare a părintelui Arsenie.
https://www.libertatea.ro/stiri/mitropolitul-ardealului-despre-inregistrarea-marcii-parintele-arsenie-boca-este-strigator-la-cer
Un maghiar a luat brandul Arsenie Boca şi declară război afacerilor bănoase pe seama duhovnicului. „Ne-a cerut să punem holograme pe fiecare iconiţă“
http://adevarul.ro/locale/hunedoara/un-maghiar-luat-brandul-arsenie-boca-declara-razboi-afacerilor-banoase-seama-duhovnicului-ne-a-cerut-punem-holograme-iconita.html

“Arsenie Boca - marcă înregistrată”. Comerţul cu sute de obiecte de cult cu figura stareţului, fără licenţă, în pericol. Inclusiv Mănăstirea Prislop, notificată că vinde ilegal
http://www.mediafax.ro/informare
http://www.mediafax.ro/informare
De fapt, dacă cercetăm cu puțină răbdare aflăm că ”licența” este limitată atât ca obiect cât și ca timp.
Ce ar fi trebuit să verifice Poliția din Arad înainte de confisca portretele și cărțile despre Arsenie Boca din magazine
Andor Șándor, cel de la care George Emanuel Daniel spune că ar fi cumpărat licența pentru România a mărcii „Arsenie Boca”, deține însă, la Oficiul Uniunii Europene pentru Proprietate Intelectuală (EUIPO):
1. „Pâinea noastră cea de toate zilele Pr. Arsenie Boca”, marcă figurativă înregistrată pentru produse de brutărie și servicii de publicitate, marketing și promovare și
2. o ornamentație, având ca element verbal „PR. ARSENIE BOCA”, marcă înregistrată la 1 ianuarie 2017. Pe desen e scris: „Dacă noi nu iertam, nici Dumnezeu nu iarta. Pr. Arsenie Boca”
2. o ornamentație, având ca element verbal „PR. ARSENIE BOCA”, marcă înregistrată la 1 ianuarie 2017. Pe desen e scris: „Dacă noi nu iertam, nici Dumnezeu nu iarta. Pr. Arsenie Boca”
Cu alte cuvinte, nimeni nu are voie să comercializeze produse de brutărie purtând marca „Pâinea noastră cea de toate zilele Pr. Arsenie Boca” sau reproduceri după desenul înregistrat la EUIPO fără să-i ceară dreptul lui Sandor Andor, respectiv, proprietarului licenței, George Emanuel Daniel.
Conform legislației din România, titularul unui desen înregistrat are dreptul de a interzice terților să efectueze următoarele acte:
• reproducerea, fabricarea, comercializarea ori oferirea spre vânzare;
• punerea pe piață, importul, exportul sau folosirea unui produs în care desenul sau modelul este încorporat ori la care acesta se aplică;
• stocarea unui astfel de produs în aceste scopuri.
Protecția unui desen sau model se extinde la orice desen sau model care nu produce o impresie vizuală globală diferită asupra unui utilizator avizat.
Așadar, înainte de a trece la confiscarea produselor din magazin, poliția din Arad ar fi trebuit să verifice care este obiectul exact al licenței deținute de cel care a sunat la 112, dar și dacă acele portrete „produceau o impresie vizuală globală diferită asupra unui utilizator avizat”.
Cât despre marca verbală „Arsenie Boca”, o doamnă din Sinaia a depus la OSIM, la începutul acestui an, o cerere pentru marca „P.C. PĂRINTE ARSENIE BOCA”, iar luna trecută, „Fundația Creștină Părintele Arsenie Boca” a rezervat mărcile „Editura Arsenie Boca” și „Fundația Creștină Părintele Arsenie Boca”.
https://www.activenews.ro/stiri-social/Ce-ar-fi-trebuit-sa-verifice-Politia-din-Arad-inainte-de-confisca-portretele-si-cartile-despre-Arsenie-Boca-din-magazine-150795
https://www.activenews.ro/stiri-social/Ce-ar-fi-trebuit-sa-verifice-Politia-din-Arad-inainte-de-confisca-portretele-si-cartile-despre-Arsenie-Boca-din-magazine-150795