21 noiembrie – Intrarea umanităţii în Dumnezeu
Mâinile ei s-au
deprins să mângâie pe Dumnezeu, sânul ei preacurat s-a pregătit să hrănească pe
Hrănitorul făpturii, ochii ei s-au deprins printre lacrimi să îl privească pe
Dumnezeu.
Intrarea în Biserică a Maicii Domnului
este un praznic de har, adică un ospăţ ceresc din iubirea lui Dumnezeu dăruită
prin Prunca cea mai aleasă a umanităţii, cea care a semănat atât de mult cu
Dumnezeu prin rugăciune şi curăţie, încât Dumnezeu a ales să semene cu ea la
trup şi la personalitate.
La o vârstă de trei ani, când pruncia
preacurată a Fecioarei se împleteşte cu înţelepciunea alegerii de har şi cu
neamul sfinţit prin jertfă preacurată, Maria pleacă de la părinţii ei pentru a
se întâlni cu Dumnezeu. Slujeşte în Templu împreună cu fecioarele, se sfinţeşte
cu lumină de sus, atinge cerurile în rugăciune, vorbeşte cu arhanghelul
Gavriil, îşi păstrează vasul preacurat al fecioriei pentru a-L primi pe
Dumnezeu în ea.
Fiica lui Dumnezeu a ascultat şi a văzut
Crucea veacurilor răstignită în ea şi a uitat pe poporul ei şi casa părinţilor
ei pentru a deveni mamă neamului omenesc şi lui Dumnezeu deopotrivă. Mâinile ei
s-au deprins să mângâie pe Dumnezeu, sânul ei preacurat s-a pregătit să
hrănească pe Hrănitorul făpturii, ochii ei s-au deprins printre lacrimi să îl
privească pe Dumnezeu.
În ea raţiunile fireşti ale umanităţii
s-au unit cu Raţiunea cea veşnică a lui Dumnezeu, mintea ei preacurată şi
înmiresmată de feciorie s-a unit cu Logosul, cu Mintea veşniciei dăruite
Tatălui în iubire.
Prin intrarea în Biserică a Maicii
Domnului umanitatea îşi atinge apogeul fiinţial. Oamenii uimiţi şi străpunşi de
moarte încep să simtă pe Dumnezeu cel străpuns de viaţă apropiindu-se de
pământ. Intrarea în Biserică îi învaţă pe oameni că Dumnezeu nu vine
invitat, o dată pe an în Sfânta Sfintelor, de undeva de departe, din
exterior, ci se ascunde sfielnic în om, pătrunde în umanitate, creşte în
univers printre lacrimi şi jertfă de sine, este accesibil din interior, din fântâna
lăuntrică a inimii. Dumnezeu este mai aproape de om decât a crezut el vreodată,
a aici, crescând smerit în pântecele firav al Fecioarei, vulnerabil la toate
durerile lumii, gată să moară şi să dăruiască viaţă.
Printre lacrimile grele ale lumii, o
pruncă mai uşoară decât un fulg dar mai desfătată decât cerurile, pătrunde în
inima umanităţii împreună cu Hristos, care o aştepta de o veşnicie să se
plămădească pentru a se plămădi ca Om din ea. Şi de acolo, din altarul tăcut al
Ierusalimului, Sfânta Sfintelor se arată pe sine vie, rugătoare, mlădioasă în
smerenie, gata să nască pe Dumnezeu. De acolo, din tihna templului, prunca în
care încape Dumnezeu, ascultă atentă durerile umanităţii, îngroapă suferinţele
lumii în cerurile sufletului ei şi se clădeşte pe sine Biserică sfinţită şi rai
cuvântător.
În Sfânta Sfintelor, Preasfânta a văzut
Chivotul Legii, ea Chivotul preacurat în care a încăput Legea cea vie şi
veşnică a Iubirii: „Binecuvântat eşti Doamne, Tu şi chivotul sfinţirii Tale”. A
văzut năstrapa cea cu mană, ea, hrănitoarea a toată făptura cu Pâinea cea care
s-a coborât din cer şi dă viaţă Lumii: Euharistia cerurilor, Trupul Fiului lui
Dumnezeu. A văzut Toiagul lui Aaron care a odrăslit, ea care din adâncul
fecioriei a născut Prunc, îndreptarea neamurilor, Împărăteasa cerului şi Maica
Preoţiei Bisericii. A văzut apoi Masa Punerii Înainte, pregătindu-se să devină
Masa euharistică a harului, din trupul căreia s-a conceput Trupul lui Dumnezeu.
Oameni buni, sfinţii bunici ai lui
Dumnezeu au adus-o pe Prunca Maria în Biserica lui Dumnezeu. Aduceţi-vă copiii
la Biserică, pentru a deveni oameni-biserică, primitori de Dumnezeu şi iubitori
de oameni. Învăţaţi-i cu Liturghia pentru ca să înveţe fundamentul liturgic al
universului. Împărtăşiţi-i des, pentru a se antrena pentru Euharistia cea
veşnică. Aduceţi-i la pomenirile morţilor ca să aibă cine se ruga pentru voi
când trupurile voastre vor fi ţărână. Învăţaţi-i să facă milostenie, ca să
moştenească raiul celor milostivi. Învăţaţi-i să se roage înainte de somn, ca
să poată să treacă prin noaptea adâncă a lumii.
