MARTISORUL

 Mărțișorul

 

Una dintre cele mai aşteptate sărbători este cea din data de 1 Martie pentru că prevesteşte venirea primăverii, considerată de mulţi cel mai plăcut anotimp.

 Despre istoricul mărțișorului, Tudor Arghezi afirma în volumul "Cu bastonul prin București": "...La început, atunci când va fi fost acest început, mărțișorul nu era mărțișor și poate că nici nu se chema, dar fetele și nevestele, care țineau la nevinovăția obrazului încă înainte de acest început, au băgat de seamă că vântul de primăvară le pătează pielea și nu era nici un leac. Cărturăresele de pe vremuri, după care au venit cărturarii, făcând "farmece" și făcând și de dragoste, au învățat fetele cu pistrui să-și încingă grumazul cu un fir de mătase răsucit. Firul a fost atât de bun încât toate cucoanele din mahala și centru ieșeau în martie cu firul la gât.
...Vântul ușurel de martie, care împestrița pleoapele, nasul și barbia, se numea mărțișor si, ca să fie luat răul în pripă, șnurul de mătase era pus la zinții de marț. Dacă mai spunem că firul era și roșu, înțelegem că el ferea și de vânt, dar și de deochi."

Poetul George Coșbuc, într-un studiu dedicat mărțișorului afirma: "scopul purtării lui este să-ți apropii soarele, purtându-i cu tine chipul. Printr-asta te faci prieten cu soarele, ți-l faci binevoitor să-ți dea ce-i stă în putere, mai întâi frumusețe ca a lui, apoi veselie și sănătate, cinste, iubire și curăție de suflet... Țăranii pun copiilor mărțișoare ca să fie curați ca argintul și să nu-i scuture frigurile, iar fetele zic că-l poartă ca să nu le ardă soarele și cine nu le poartă are să se ofilească."
 Cu banul de la șnur se cumpărau vin roșu, pâine și caș proaspăt pentru ca purtătorii simbolului de primăvară să aibă fața albă precum cașul și rumenă precum vinul roșul.

"În trecut, fiecare categorie de vârstă purta mărțișorul într-o manieră specifică. Fetele de măritat făceau din mărțișor un adevarat colier. Pe firul alb cu roșu, ele treceau un ban de aur sau de argint, din salba mamelor, și-l legau apoi în jurul gâtului. În această variantă, mărțișorului i se adăuga prestigiul simbolic al metalului prețios - aur sau argint -, care în mentalitatea populară semnifica strălucirea și căldura Soarelui și, respectiv, fecunditatea Lunii. Pentru fetele de măritat, mărțișorul devenea o amuletă apărătoare a integrității fizice și mentale, dar și o podoabă, capabilă a le spori frumusețea fizică. Copiii purtau mărțișorul legat la încheietura mâinii drepte, ca să-i apere de frig și de răceli și "ca să nu-i scuture frigurile peste vară". Femeile căsătorite nu purtau mărțișorul la vedere; ele îl legau în jurul taliei, pe sub cămașa, ca să le ocrotească "pântecele cel roditor de viață", la cele tinere, și să le "întărească șalele", la cele bătrâne. Feciorii și bărbații purtau și ei mărțișoare. Cel mai adesea, mărțișorul se prindea la pălărie sau la căciulă, ca o podoabă, menita a-i proteja.

În satul tradițional se credea că bărbații trebuie să poarte astfel mărțișorul deoarece "bărbatul este capul familiei" și trebuie apărat". (Doina Isfanoni)

Una din legendele simbolului primaverii ne spune că odată soarele a coborat pe pământ, luând chipul unui tânăr, pentru a participa la o horă dintr-un sat. Zmeul cel rău, văzând că a luat chipul unui tânăr, l-a răpit și l-a închis într-o temniță, provocând suferință întregii naturi. Se spune că râurile au încetat să mai curgă, păsările nu mai cântau... până nici copii nu mai râdeau.

Nimeni nu știa ce să facă până când, un tânăr voinic s-a hotărât să îl înfrunte pe zmeu și să elibereze soarele. Acesta a pornit la drum, având puterea multora dintre pământeni. Călătoria tânărului a durat 3 anotimpuri: vara, toamna și iarna. Spre sfârșitul ierni, acesta a găsit castelul zmeului și s-au luptat zile întregi până când zmeul a fost doborat.

Slăbit și grav rănit, tânărul a reușit să ajungă până la temnița soarelui, l-a eliberat, după care a murit, sângele acestuia curgând pe zăpada albă. Soarele a urcat pe cer și a vestit venirea primăverii, umplând de fericire inimile pământenilor.
De atunci, tinerii împletesc doi ciucurași, unul alb și unul roșu, oferindu-i fetelor pe care le iubesc sau celor apropiați. Roșul semnifică dragoste pentru tot ce este frumos, amintind de culoarea sângelui tânăralui voinic. Albul simbolizează sănătatea și puritatea ghiocelului, prima floare a primăverii.

O altă legendă a mărțișorului ne spune că într-una din zile, umblând cu oile pe munți, baba Dochia a găsit o pară pe care a legat-o cu un fir de ață. Toate acestea s-au întâmplat într-o zi de 1 Martie, de atunci extinzându-se obiceiul.

surse:www.ziarulunirea.ro, www.versuri-si-creatii.ro, www.click.ro, www.puterea.ro, www.crestinortodox.ro