Grigore Gafencu

Grigore Gafencu - cunoscut diplomat, gazetar și memorialist, rudă cu Mitropolitul Veniamin Costachi al Moldovei


Grigore Gafencu (n. 30 ianuarie 1892, Bârlad - d. 30 ianuarie 1957, Paris) a fost un om politic, diplomat și ziarist român.

După studiile superioare, își ia doctoratul în Drept la Universitatea din București. În timpul Primului Război Mondial, pentru participarea pe front ca locotenent, a primit Ordinul "Mihai Viteazul". După război devine ziarist și înființează ziarul "Timpul familiei" care, tradus în limba franceză, a fost distribuit în mai multe țări. La vârsta de 32 de ani este ales deputat în Camera Deputaților și funcționează ca adjunct al ministrului de externe, în guvernul Maniu din 1928. În 1938 devine ministru al afacerilor străine. Timp de doi ani a încercat să asigure neutralitatea României, prinsă între Germania și Uniunea Sovietică. Datorită străduințelor sale, la 13 aprilie 1939, România primește garanțiile Angliei și Franței, care însă nu au fost respectate. După anexarea Basarabiei, nordului Bucovinei și a Ținutului Herței de către Uniunea Sovietică în 1940, Gafencu este trimis ca ambasador la Moscova unde rămâne în post până la începutul războiului împotriva Uniunii Sovietice, la 21 iunie 1941. În timpul războiului, Grigore Gafencu pleacă din România și se stabilește la Geneva în Elveția.

         În Elveția, Grigore Gafencu colaborează la "Journal de Genève" și la alte ziare din Europa. În anul 1944 îi apare cartea "Preliminariile războiului din Răsărit". După război se mută la Paris unde, în anul 1946, publică volumul "Ultimele zile ale Europei". Considerată o carte clasică, a fost tradusă în mai multe limbi. Ea se referă la descrierea călătoriilor întreprinse în anii 1939 și 1940 în mai multe capitale "în căutarea Europei". În prefața cărții autorul avansează ideea că "lumea a făcut un război ca să omoare zonele de influență: noi trebuie să facem o pace ca să le omorâm a doua oară".

În anul 1947 merge în Statele Unite ale Americii, invitat de "Yale University Press" pentru o serie de conferințe și ține apoi cursuri la "New York University". Inițiază formarea de grupuri care să propage "Mișcarea Europeană", adică o federalizare a statelor europene, în care să fie inclusă și România. Participă la înființarea "Comitetului Europa Liberă" și organizează în apartamentul său din Park Avenue (New York) întrunirile numite "Tuesday Panels". În fiecare marți seara, aduna aici fruntași politici exilați din țările de sub captivitate comunistă, care, împreună cu oameni politici americani, discutau problemele la ordinea zilei. În aceste întruniri Gafencu domina dezbaterile prin informațiile sale, prin intervenții și sugestii.

Grigore Gafencu a fost membru în "Comitetul Național Român" încă de la formarea lui, în 1949, în fruntea grupului personalităților din afara partidelor politice, și l-a părăsit la începutul anului 1952, cu ocazia primei crize a Comitetului.

         A fost unul din fondatorii "Ligii Românilor Liberi".

S-a stins din viață la 30 ianuarie 1957, în locuința sa din Paris.

UNIREA PRINCIPATELOR ROMÂNE

UNIREA PRINCIPATELOR ROMÂNE

24 ianuarie 1859

Unirea Principatelor Române cunoscută și ca Mica Unire reprezintă unificarea vechilor state Moldova și Țara Românească. Unirea este strâns legată de personalitatea lui Alexandru Ioan Cuza și de alegerea sa ca domnitor al ambelor principate la 5 ianuarie 1859 în Moldova și la 24 ianuarie 1859 în Țara Românească.
Procesul a început în 1848, odată cu realizarea uniunii vamale între Moldova și Țara Românească, în timpul domniilor lui Mihail Sturdza, respectiv Gheorghe Bibescu. Deznodământul războiului Crimeii a dus la un context european favorabil realizării unirii. Votul popular favorabil unirii în ambele țări, rezultat în urma unor Adunări Ad-hoc în 1857 a dus la Convenția de la Paris din 1858, o înțelegere între Marile Puteri prin care se accepta o uniune mai mult formală între cele două țări, cu guverne diferite și cu unele instituții comune. La începutul anului următor, liderul unionist moldovean Alexandru Ioan Cuza a fost ales ca domnitor al Moldovei și Țării Românești, aducându-le într-o uniune personală. În 1862, cu ajutorul unioniștilor din cele două țări, Cuza a unificat Parlamentul și Guvernul, realizând unirea politică.
După înlăturarea sa de la putere în 1866, unirea a fost consolidată prin aducerea pe tron a principelui Carol de Hohenzollern-Sigmaringen, iar constituția adoptată în acel an a denumit noul stat România.

În 1859 se realizează Unirea Principatelor Române sub Alexandru Ioan Cuza. Într-o dimineaţă - Nicolae Grigorescu îi relatează lui A. Vlahuţă - "ne vine vestea ca s-a ales Cuza domnitor în amândouă capitalele. Am lăsat tot, am pus şaua pe cal, şi fuga la târg. Atunci am văzut eu ce va să zică bucuria unui popor. Cântece, jocuri, chiote în toate părţile. Îşi ieşeau oamenii în drum cu oala plină cu vin; care cum se întâlneau luau vorba de Cuza, de unire, se îmbrăţişau şi încingeau hora în mijlocul drumului. Şi era un ger de crăpau pietrele. Da' unde mai stă cineva în casă? Am văzut bătrâni care plângeau de bucurie."

Alexandru Ioan Cuza, înfăptuitorul unirii de la 24 ianuarie 1859 se trăgea dintr-o veche familie de moldoveni, din părţile Fălciului, familie de cluceri, spătari, comişi, ispravnici. Cuza s-a născut la 20 martie 1820. A învăţat până în 1831 la Iaşi, unde a avut colegi pe câţiva dintre viitorii săi colaboratori, între ei Vasile Alecsandri. E trimis apoi la Paris, unde işi ia bacalaureatul în litere. S-a întors apoi în ţară şi a intrat în armată. S-a căsătorit în 1844 cu Elena Rosetti. Domnia lui Alexandru Ioan Cuza în timpul evenimentelor din 1848 Cuza a fost în primele rânduri. A luat cuvântul la adunarea de la hotelul "Petersburg" din Iaşi, cerând înfăptuirea unor reforme democratice. Printre fruntaşii adunării arestaţi din ordinul domnitorului Mihai Sturza s-a aflat şi Cuza; a reuşit apoi să scape de sub pază şi să fugă în Transilvania. Cuza are ocazia să participe la Marea Adunare de la Blaj de la 3/15 mai 1848, dupa care se retrage în Bucovina. În timpul domnitorului Grigore Ghica s-a reîntors în ţară şi în perioada pregătirii Unirii indeplinea funcţia de pârcălab de Galaţi. Ca forma de protest faţă de falsificarea alegerilor pentru adunările ad-hoc din Moldova, Cuza şi-a dat demisia din funcţia de pârcălab. Patriot cu idei liberale, nu radicale însă, Cuza a fost acceptat chiar şi de partizanii celor doi Sturza care candidau susţinuţi de conservatori. La 5 ianuarie 1859, el a fost ales cu unanimitatea voturilor deputaţilor prezenţi în Moldova. În drum spre Constantinopol, delegaţia Moldovei s-a oprit şi la Bucureşti influenţând pe reprezentanţii Partidului National din adunarea electivă.

În ziua de 24 ianuarie 1859, Cuza a fost ales şi domn al Ţării Româneşti. Alegerea sa a produs în întreaga ţară o puternică explozie de entuziasm. Situaţia nou creată în cele două principate urma să facă obiectul discuţiilor Conferinţei Internaţionale de la Paris. Încă din aprilie 1859 Franţa, Rusia, Anglia, Prusia şi Sardinia au recunoscut dubla alegere. Poarta şi Austria au recunoscut în septembrie 1859, dar numai pe timpul domniei lui Cuza.

Focşanii - oraş prin excelenţă negustoresc - a trait cu intensitate frământările politice de la jumatatea veacului al XIX-lea. La acea epocă, focşanenii au constituit un veritabil puls al arterei Milcovului, semnalând gradul de continua intensificare a dorinţei de unitate a românilor. Despărţit în două - Focşanii Moldovei şi Focşanii Munteni - de un braţ al Milcovului, oraşul întruchipa, în acea vreme, situaţia celor doua ţări vecine şi surori. Desfiinţarea hotarului de la Focşani echivala cu Unirea celor doua Principate şi crea premisele punerii temeliei statului naţional unitar român.

Entuziasmaţi de victoria obţinută de confraţii unionişti moldoveni, deputaţii munteni din Adunarea Electivă dau votul lor la 24 ianuarie 1859, aceluiași Alexandru Ioan Cuza, transpunând astfel, în fapt, peste prevederile Convenţiei de la Paris, dorinţa naţiunii române. În ziua de 5 februarie 1859, domnitorul Cuza a fost oaspetele oraşului Focşani. Mii de oameni i-au ieşit în cale în drumul dinspre Mărăşeşti, pe unde venea de la Iaşi. În cinstea Domnitorului, s-au ridicat pe şosea, pe uliţele pe unde trebuia sa treacă şi, în faţa curţii boierilor Dăscălescu, patru arcuri de triumf, impodobite cu verdeaţa şi infăşurate în pânză tricoloră.

Sute de felinare (850), improvizate în grabă, 150 ceaune şi 650 ulcele de tuci cu smoală, pacură (s-au consumat 30 vedre) şi seu (60 ocale) erau aşezate pe uliţe, pentru a se aprinde şi a lumina feeric oraşul. S-au mai ridicat în oraş, mai multe piramide, acoperite cu frunze de brad şi pe care ardeau lumânări şi felinare. După condica de cheltuieli, municipalitatea a cheltuit 6630 lei şi 32 parale, din care numai pentru artificii 1354 lei şi 20 parale. Mai în toate casele particulare, s-au arborat steaguri, s-au împodobit porţile cu verdeaţă şi la ferestre, toata noaptea au ars lumânările bucuriei obşteşti. "La apariţia Domnului, lumea a isbucnit în urale, două muzici miliare, una din Iaşi şi alta din Bucureşti, precum şi tarafe de lăutari, cântau Hora Unirii şi un imn al vremii 'Timpuri de Marire'. Valuri de flori s-au revărsat în calea Domnului, care s-a scoborât din diligenţă". Ajungând la hotar, unde era al doilea arc de triumf, Domnitorul s-a oprit, şi a chemat la el pe cei doi soldaţi care făceau de straja la hotar: un moldovean şi un muntean. Le-a spus ca sunt fraţi şi i-a pus să se îmbrăţişeze. Apoi a dat poruncă ca fiecare să meargă la cazarma lui şi să comunice comandirilor că de azi înainte şi pe vecii vecilor, Domnitorul Principatelor Unite, a ridicat gărzile de la hotarul dintre români, de la Focşani. De aici, însoţit de notabilitaţile oraşului şi de mulţimea de oameni, Cuza a mers până în centrul oraşului, unde au jucat cu toţii Hora Unirii. Noaptea, Domnitorul a fost găzduit de boierii Dăscăleşti, unde a doua zi a primit în audienţă multă lume, se zice şi pe Moş Ion Roată.

 La 11 decembrie 1861 a fost dată de domnitor proclamaţia prin care făcea cunoscut întregii naţiuni ca: "Unirea este îndeplinită. Naţionalitatea Română este întemeiată. Acest fapt mareţ, dorit la generaţiunile trecute, aclamat de Corpurile Legiuitoare, chemat cu căldura de noi, s-a recunoscut de Înalta Poartă, de Puterile garante şi s-a înscris în datinile Naţiunilor. Dumnezeul părinţilor noştri a fost cu ţara, a fost cu noi. El a întărit silinţele noastre prin înţelepciunea poporului şi a condus Naţiunea către un falnic viitor. În zilele de 5 si 24 Ianuarie aţi depus toată a voastră încredere în Alesul naţiei, aţi întrunit speranţele voastre într-un singur Domn. Alesul vostru va da astazi o singură Românie. Vă iubiţi Patria, veţi şti a o întări. Să trăiască România!"

Bibliografie (surse):

1.www.google.ro

2. Vasile Efros, Chişinău

Alexandru Ioan CUZA

Alexandru Ioan CUZA

Alexandru Ioan Cuza, înfăptuitorul unirii de la 24 ianuarie 1859 se trăgea dintr-o veche familie de moldoveni, din părţile Fălciului, familie de cluceri, spătari, comişi, ispravnici. 

Cuza s-a născut la 20 martie 1820. A învăţat până în 1831 la Iaşi, unde a avut colegi pe câţiva dintre viitorii săi colaboratori, între ei Vasile Alecsandri. E trimis apoi la Paris, unde işi ia bacalaureatul în litere.

S-a întors apoi în ţară şi a intrat în armată. S-a căsătorit în 1844 cu Elena Rosetti. Domnia lui Alexandru Ioan Cuza în timpul evenimentelor din 1848 Cuza a fost în primele rânduri. A luat cuvântul la adunarea de la hotelul "Petersburg" din Iaşi, cerând înfăptuirea unor reforme democratice. Printre fruntaşii adunării arestaţi din ordinul domnitorului Mihai Sturza s-a aflat şi Cuza; a reuşit apoi să scape de sub pază şi să fugă în Transilvania. Cuza are ocazia să participe la Marea Adunare de la Blaj de la 3/15 mai 1848, dupa care se retrage în Bucovina.

În timpul domnitorului Grigore Ghica s-a reîntors în ţară şi în perioada pregătirii Unirii indeplinea funcţia de pârcălab de Galaţi. Ca forma de protest faţă de falsificarea alegerilor pentru adunările ad-hoc din Moldova, Cuza şi-a dat demisia din funcţia de pârcălab. Patriot cu idei liberale, nu radicale însă, Cuza a fost acceptat chiar şi de partizanii celor doi Sturza care candidau susţinuţi de conservatori. 

La 5 ianuarie 1859, el a fost ales cu unanimitatea voturilor deputaţilor prezenţi în Moldova. În drum spre Constantinopol, delegaţia Moldovei s-a oprit şi la Bucureşti influenţând pe reprezentanţii Partidului National din adunarea electivă.

În ziua de 24 ianuarie 1859, Cuza a fost ales şi domn al Ţării Româneşti. Alegerea sa a produs în întreaga ţară o puternică explozie de entuziasm. Situaţia nou creată în cele două principate urma să facă obiectul discuţiilor Conferinţei Internaţionale de la Paris. Încă din aprilie 1859 Franţa, Rusia, Anglia, Prusia şi Sardinia au recunoscut dubla alegere. Poarta şi Austria au recunoscut în septembrie 1859, dar numai pe timpul domniei lui Cuza.

Regimul personal instituit de Cuza după 2 mai 1864 a provocat nemulțumirea liberalilor radicali, care ulterior au făcut cartel cu conservatorii; acest fapt a slăbit pozițiile domnitorului și a animat activitatea monstruasei coaliții (denumire promovată în epocă de presa favorabilă lui Cuza), hotărâtă să-l înlăture. Complotiștii au reușit să-și realizeze planurile atrăgând de partea lor o fracțiune a armatei (colonelul C. Haralambie, maiorul D. Lecca ș.a.), și l-au constrâns pe domnitor să abdice în noaptea de 10/22–11/23 februarie 1866. La aceasta a contribuit însuși Al. I. Cuza, care nu numai că nu a luat măsuri în privința factorilor reacționari, ci, într-un discurs, se arăta dispus să renunțe la tron în favoarea unui principe străin precum prevedea una din dorințele divanelor ad-hoc din 1857 (fapt susținut și de o scrisoare adresată unui diplomat străin).
Pe actul iscălit de Cuza scria: „Noi, Alexandru Ioan I, conform dorinței națiunii întregi și angajamentului ce am luat la suirea pe Tron, depun astăzi, 11 februarie 1866, cârma guvernului în mâna unei Locotenențe Domnești și a Ministrului ales de popor“.
Două zile mai târziu, Cuza - împreună cu soția, amanta și cei doi fii - a părăsit Bucureștiul spre Brașov.
A fost instituită o locotenență domnească alcătuită din Lascăr Catargiu, Nicolae Golescu și colonelul Nicolae Haralambie din partea armatei. Conducerea guvernului a revenit lui Ion Ghica; apoi Senatul și Comisia au proclamat ca domnitor pe Filip de Flandra, din casa domnitoare belgiană, dar acesta nu a acceptat coroana.
Provizoratul locotenenței domnești a luat sfârșit abia după ce Carol de Hohenzollern-Sigmaringen a acceptat să devină principe al României, la 10 mai 1866. Proclamarea domnitorului Carol I și aprobarea Consituției din 1866 s-au făcut printr-un plebiscit cu rezultate asemănătoare (peste 99% voturi pentru) cu cel din mai 1864.
Această abdicare silită putea avea consecințe grave pentru România, pentru că:
-la 3 aprilie 1866 a avut loc la Iași o demonstrație (orchestrată de Rusia) a Mișcării Separatiste care a cerut anularea unirii Moldovei cu Țara Românească și a promovat un candidat obscur la tronul Moldovei: Nunuță Roznovanu,
-Poarta Otomană a mobilizat armata la Dunăre pentru a interveni în România, unirea fiind recunoscută doar pe timpul domniei lui Cuza.
Restul vieții sale și-a petrecut-o în exil, locuind majoritatea timpului la Paris, Viena și Wiesbaden. A încercat să revină în țară ca persoana privată, dar nu a reușit. Domnitorul Carol I a transmis cererile Consiliului de Miniștri, care a refuzat să acorde permis de intrare în țară.
A fost înmormântat inițial la Biserica Domnească de lângă Palatul domnesc de la Ruginoasa, conform dorinței sale, iar după cel de-al doilea război mondial, osemintele sale au fost mutate la Biserica ”Trei Ierarhi” din Iași.

Buna Vestire - Blagoveștenia - Ziua Cucului

BUNA VESTIRE – BLAGOVEȘTENIA – ZIUA CUCULUI

La sărbătoarea Bunei Vestire (Blagoveştenia), prăznuită în fiecare an la dată fixă, 25 martie, Biserica Ortodoxă celebrează ziua în care Arhanghelul Gavriil i-a vestit Maicii Domnului că-l va naşte pe Fiul lui Dumnezeu.

Sfintele Scripturi semnalează că, odată cu vestirea adusă Maicii Domnului de Arhangherul Gavriil, începe şi mântuirea oamenilor. Prima dată, Îngerul Gavriil i s-a arătat Maicii Domnului pe când aceasta împlinise 12 ani. 

Atunci, Arhanghelul Gavriil a fost trimis în mare taină de Dumnezeu la Templu din Nazaret pentru a-i aduce Fecioarei Maria marea veste: camera în care ea se ruga a fost scăldată de o lumină puternică şi un glas a răsunat în încăpere: "Tu vei naşte pe fiul Meu!" 

Potrivit Legii Vechi, după împlinirea vârstei de 14 ani, arhiereii i-au spus Fecioarei Maria că trebuie să se căsătorească. Drepţii Ioachim şi Ana trecuseră între timp la Domnul, astfel că Maria rămăsese orfană, avându-i ca sprijin şi îndrumători doar pe arhiereii Templului. Împlinindu-se aceste zile, arhiereii au ţinut sfat îndelung, gândindu-se cum e mai potrivit să facă pentru ca Maria să-şi păstreze virtutea şi sfinţenia.

Au hotărât astfel să o încredinţeze unui bătrân cuvios, dintre aceia care veneau la Templu şi participau la adunările liturgice. Preotul Zaharia a chemat 12 bătrâni cuvioşi în Templul Sfânt şi le-a dat câte un toiag spunându-le: "Al cui toiag va odrăsli, aceluia îi vom da fecioara în grijă!" 

Atunci arhiereii au hotărât ca 12 toiege ale bărbaţilor necăsătoriţi (printre care şi cel al bătrânului şi înţeleptului Iosif) să fie lăsate în timpul nopţii în altar. A doua zi s-a petrecut o minune. Toiagul lăsat de Iosif se înverzise, iar o porumbiţă albă, după mărturia Fericitului Ieronim, s-a aşezat pe acest toiag, ca semn că Iosif era bărbatul cel mai potrivit pentru a se îngriji de Preacurata Fecioară. Întâmplarea aceasta i-a determinat pe mai marii bisericii s-o logodească pe Fecioara Maria cu Iosif.

Astfel, dreptul Iosif a dus-o pe Maria la casa lui, dar nu ca pe o soţie, ci ca pe o logodnică, pentru a-i păzi curăţenia şi sfinţenia. Şi s-a văzut încă de la această fragedă vârstă demnitatea ei de Împărăteasă, căci Mariei i-au fost încredinţate cele două fiice ale lui Iosif pentru a le sfătui şi a le face mai înţelepte.

Iar acest lucru, că Iosif a păzit ca pe ochii din cap sfinţenia şi fecioria Maicii Domnului, îl putem înţelege şi din aceea că el era trecut de 70 de ani, şi nu se cuvenea din cauza vârstei înaintate a-i fi soţ. Pentru acestea, Maria a sporit cu înţelepciunea şi sfinţenia păstrându-se neprihănită, făcându-se astfel vrednică de a fi locaş cuvenit al lui Dumnezeu, pentru ca Dumnezeu să vină la oameni.

Logodna n-a schimbat cu nimic stilul de viaţă al Fecioarei Maria. După 5 luni, timp în care ea a locuit în aceeaşi casă cu logodnicul Iosif, petrecându-şi timpul în post şi rugăciune, Dumenezeu l-a trimis din nou pe Arhanghelul Gavriil să-i împlinească Vestirea promisă în urmă cu doi ani. 

Sfintele Scripturi spun că în acest timp, Fecioara Maria nu s-a îndoit nici o clipă că vestea primită când era la Templu nu se va împlini : "Nu te teme, Marie, căci ai aflat har la Dumnezeu. Şi iată, vei lua în pântece şi vei naşte fiu şi vei chema numele lui Iisus. Duhul Sfânt se va pogorî peste tine şi puterea Celui Preaînalt te va umbri, pentru aceea şi Sfântul care se va naşte din tine, Fiul lui Dumnezeu se va chema", spune Evanghelia după Luca. 

Aceasta este una dintre cele patru mari sărbători închinate Maicii Domnului în cursul anului bisericesc. 

Icoana Buneivestiri este pictată în toate lăcaşurile de cult ortodoxe pe uşile Împărăteşti.

Din calendarul popular

În calendarul popular, Blagoveştenia (denumirea slavonă a sărbătorii) este cunoscută sub numele de Ziua Cucului.

Blagoveștenia este așteptată de oameni cu mare bucurie ca să audă cucul cântând. Cucul cântă de la Buna Vestire până la Sân Petru, când el se îneacă cu orz (sau mănâncă cireșe și răgușește) şi nu mai poate cânta, atunci el se transformă în uliu, până la sărbătoarea Bunei Vestiri din anul următor. Cucul are multe misiuni de îndeplinit: vesteşte lucruri importante în viaţa omului, el fiind perceput ca o pasăre cu strămoş mitic, cu puternic substrat erotic şi care anunţă venirea primăverii. Comportamentul Cucului a făcut din el un simbol al nestatorniciei şi mai ales, al adulterului, al dragostei tăinuite, numită în popor şi boala cucului, aici avându-şi originea şi cunoscută expresie: “Măi băiete cucuiete/ Ce ţi-e capul tot la fete!

Bătrânii sunt de părere că nu este bine să te prindă cântatul cucului cu stomacul gol şi nici nu este bine să auzi cântecul venind din spate sau din partea stângă, căci înseamnă că aduce veşti proaste. Toți oamenii satului așteptau primul cântec al păsării vestitoare în haine curate, cu veselie, cu stomacul plin și cu bani în buzunare, dar și în relații bune cu toată lumea din jur. 

Sărbătoarea Bunei Vestiri trebuie petrecută în bună înţelegere cu cei din jurul nostru. Nu este bine să te cerţi că este mare păcat, iar cine se ceartă va avea necazuri tot anul. 

În unele zone, pentru ca grădinile să rodească bine în acest an, pomii erau amenințați cu toporul și stropiți cu tărie (țuică, pălincă).

Buna Vestire, conform tradiției românilor, este și ziua în care este bine să se pună pe pragul casei pâine și sare, pentru hrana îngerilor.

De Buna Vestire, apicultorii scot stupii afară, dar şi vitele din grajduri şi le lasă să stea la soare, fără să poarte jug, pentru ca ele să fie sănătoase tot anul. 

Dacă ouă găinile sau orice pasăre de curte, acestea nu se pun sub cloşcă, pentru că nu vor ieşi pui sănătoşi; puii vor ieşi cu câte două capete şi patru picioare; aduc pagubă în familie. 

Femeile care vor să aibă copii, ţin post negru, beau agheasmă şi se roagă Maicii Domnului ca praznicul Bunei Vestiri să facă minuni şi în familia lor. 

De Blagoveştenie este dezlegare la peşte. Este bine să mâncăm peşte, pentru a fi sprinteni şi sănătoşi ca peştele. 

Se spune că pescarii nu au voie să arunce mămăliga în apă, pentru ca peștii să nu moară.

Se mai spune că de Buna Vestire, vrăjitoarele au putere mare. Ele pot prepara o mămăligă din porumb proaspăt măcinat cu care să ucidă peștii din lacuri, să oprească rodul pomilor ori să ia laptele vacilor. Ca să nu existe asemenea necazuri, e bine ca locuința să fie afumată cu tămâie de la Paștile trecut ori de la altă mare sărbătoare și lenjeria de corp să fie purtată pe dos. Un efect binefăcător îl are și o ceapă aruncată pe fereastră, în timp ce se spune: "Na, ia de aici, pomană de sufletului vrăjitoarelor."

Dacă în ziua praznicului va fi ceaţă, primăvara va fi plăcută, călduroasă şi fără multe zile mohorâte. 

Se spune că aşa cum este ziua de Bunavestire, aşa va fi şi în ziua de Paşti. 

Obiceiuri de Buna Vestire

În Bucovina, Blogoveștenia este o sărbătoare tot atât de mare precum Paștile, deoarece dacă n-ar fi Buna Vestire, n-ar fi nici Paștile.

Buna Vestire se ține cu cea mai mare sfințenie mai ales de către femei, pentru că vestea cea îmbucurătoare, a fost adusă de Arhanghelul Gavriil Fecioarei Maria.

Unele femei din Bucovina fac în dimineața acestei zile foc în ogradă, înaintea ușii și pun alături pâine, sare și apă ca să se încălzească, să mănânce și să bea apa îngerii. Pâinea şi sarea se dau de pomană unui sărac, cu convingerea că această tradiţie va aduce spor şi sănătate în acea gospodărie. Cei mai mulți români din Bucovina cred că începând cu Buna Vestire va fi mai cald și mai frumos, de aceea se urcă ciobanii în ziua aceasta pe stogul de fân și amenință cu toporul asupra iernii ca să fugă, că iarba-i înverzită și ei au acum unde paște oile lor.

În Transilvania, se mai păstrează un vechi obicei. De seara, se pregătesc câteva obiecte rituale: o oală cu jar, tămâie, clopoţei şi chibrituri. Cel care se scoală primul în acea familie iese din casă, pune tămâie peste jar şi înconjoară clădirea de trei ori; apoi, afumă vitele, pomii, făcând zgomot cu clopoţeii. Se spune că ritualul îşi propune să alunge paguba, energiile negative şi bolile din perimetrul acelei gospodării. 

O altă credință spune că dacă în această zi se ouă vreo găină, gâscă sau rață, atunci "ouăle nu sunt bune de pus sub cloșcă, pentru că nu ies pui cumsecade dintr-însele.

Din ziua Bunei Vestiri, femeile din zona rurală adună vreascuri din pădure pe care le păstrează pentru ritualul din Joia Mare. Este un alt obicei, respectat din moşi-strămoşi, cu efecte benefice privind păstrarea energiilor pozitive în casele celor care-l pun în practică.

Cei din Maramureș adună lucrurile de prisos, de prin curte, și le dau foc, focul durând până după miezul nopții sau până dimineața, focuri în care se ard lucrurile nefolositoare, adunate de prin gospodărie, iar obiceiul poartă numele de "Noaptea Focurilor". De asemenea, casele și lucrurile se afumă pentru a alunga blestemele și gândurile negre.

Începând cu Buna Vestire, femeile din Banat se duc în pădure și aduc lemne pe care le păstrează apoi pentru Joia cea Mare.

Blagoveșnicul - Sfântul Arhanghel Gavriil

Sărbătoarea Bunei Vestiri continuă, a doua zi (26 martie), cu sărbătoarea Sfântului Arhanghel Gavriil, cel care i-a adus Fecioarei Maria vestea cea bună a întrupării Domnului. Sfântul Arhanghel Gavriil este numit de către cei mai mulți români din Bucovina, Blagoveșnicul.

Este o sărbătoare ținută mai ales de către femei pentru că Arhanghelul a adus vestea Maicii Domnului. Femeile nu lucrează în această zi, mai ales prin casă, pe când bărbații lucrează afară. Ca și Blagoveștenia, sărbătoarea era considerată neprielnică pentru rodul păsărilor, animalelor și plantelor: nu se puneau cloștile sau se credea că din ouăle ouate în această zi nu ies pui; vacile nu se "goneau"; nu se semăna porumbul (Moldova, Bucovina). 

Sfântul Gavriil este protectorul copiilor, aduce veştile bune şi ne ajută pe toţi să cultivăm talentele şi inspiraţia rudelor tinere.

sursa:www.google.ro