UNIREA BASARABIEI CU ROMANIA

UNIREA BASARABIEI CU ROMANIA

27 martie 1918

La 27 martie 1918 a fost convocat Sfatul Ţării, care s-a întrunit în sala mare a Parlamentului de la Chişinău. În sală au fost prezenţi preşedintele Consiliului de Miniştri al Republicii Moldoveneşti, Daniel Ciugureanu, toţi membrii guvernului şi primul ministru român, Alexandru Marghiloman, trimisul special al Regelui Ferdinand I.

Preşedintele Sfatului Ţării, Ion Inculeţ, deschide adunarea, precizând că aceasta „va fi o şedinţă istorică pentru naţiunea română”.

În continuare, Alexandru Marghiloman a prezentat garanţiile guvernului pentru respectarea condiţiilor propuse de basarabeni în vederea unirii cu România. Apoi, primul ministru român şi suita sa au părăsit sala de şedinţă, spre a-i lăsa pe parlamentarii basarabeni să discute cu deplină libertate şi să voteze după cum le dictează conştiinţa.

Actul unirii Basarabiei cu România a fost citit în faţa Sfatului Ţării de secretarul acestuia, Ion Buzdugan.

După dezbateri aprinse, s-a trecut la votare. Reprezentanţii minorităţilor naţionale, 30 la sută din totalul de 150 de deputaţi, au cerut, în general, vot secret, iar apoi s-au abţinut ori au votat împotrivă.

Rezultatul votului pentru unirea Basarabiei cu România a fost concludent: 86 voturi pentru, 3 împotrivă, 36 de abţineri, 13 deputaţi absenţi.

În felul acesta, dintre toate provinciile româneşti aflate sub dominaţie străină, Basarabia a fost prima care s-a unit cu România, deschizînd astfel marele act al reîntregirii şi celorlalte provincii româneşti – Bucovina şi Transilvania – cu ţara mamă.

La sfârşitul anului 1918 toate ţinuturile româneşti erau unite, formând România Mare.

Aruncând o privire înapoi, în istoria zbuciumată a Basarabiei, reţinem anul 1812 în care a avut loc unul din cele mai dureroase momente ale istoriei naţiei române, o rană adâncă în trupul ţării şi în sufletul neamului românesc, pierderea Basarabiei.

În urma războiului ruso-turc dintre anii 1806-1812, încheiat prin Tratatul de pace de la Bucureşti (16/28 mai 1812), Rusia ţaristă anexează teritoriul cuprins între Nistru şi Prut (Basarabia).

Astfel, Turcia învinsă în război a cedat Rusiei, Ţarului Alexandru I, un teritoriu care nu i-a aparţinut niciodată – Basarabia. Abandonarea acestui teritoriu românesc reprezenta un act de trădare a înţelegerii încheiate în trecut între Moldova şi Imperiul Otoman, care se angajase a păstra neştirbite graniţele principatelor.

Este cazul să menţionăm că la acest act au contribuit banii ruseşti, mituirea delegaţilor turci la tratativele de pace şi trădarea fanariotului Moruzi.

Este posibil să fi avut influenţă şi oscilaţiile lui Napoleon I, care promitea Basarabia când Austriei, când Rusiei, potrivit intereselor sale.

În primii ani de ocupaţie, Rusia a acordat Basarabiei o anumită autonomie, respectându-i particularităţile locale, promovând chiar legi în acest sens.

În deceniile următoare, însă, este iniţiată o dură politică de deznaţionalizare şi rusificare a populaţiei moldoveneşti.

În 1829 este creat cadrul pentru introducerea limbii ruse ca limbă oficială, iar în 1867 limba română este eliminată complet din şcoli şi biserică, pentru ca în 1871 Basarabia să fie înglobată în rândul guberniilor Imperiului ţarist, urmând a fi condusă după legile ruseşti.

Pentru a slăbi elementul românesc de aici, ruşii au făcut colonizări de diferite neamuri pe teritoriul Basarabiei.

Încă din timpul războiului ruso-turc din 1806-1812 sunt aduşi bulgari şi găgăuzi, acţiune continuată şi intensificată în anii următori.

În 1814 sosesc primii colonişti germani din împrejurimile Varşoviei şi chiar elveţieni şi francezi.

Se fac colonizări cu ruşi şi ucrainieni, aşezaţi mai ales în partea de sud a Basarabiei. În ţinutul Ismailului şi Cetatea Albă erau aduşi cazaci.

Sosesc în număr mare evreii din Rusia şi Polonia. Iniţial au fost colonizaţi 10.589, în 1817 erau 19.130, pentru ca în 1897 să ajungă la 228.169 (11,8 la sută din totalul populaţiei).

Ruşii acordau numeroase şi importante privilegii pentru coloniştii străini: li se dădea pământ, ajutoare băneşti pentru a-şi întemeia gospodării, scutiri de impozite, scutiri de la serviciul militar, biserici, şcoli în limba naţională, ş.a.

În timp ce în Basarabia se făceau colonizări de străini, mulţi români erau forţaţi să părăsească ţara lor de baştină, fiind deportaţi în diferite părţi ale Imperiului Rus, pe fluviile Volga, Amur şi în Siberia.

Colonizările masive, măsurile discriminatorii, imensele beneficii acordate străinilor aveau loc concomitent cu procesul de deznaţionalizare şi rusificare a românilor basarabeni a căror pondere în totalul populaţiei scade de la 86 la sută în anul 1817 la 47,6 la sută în 1897.

Momentul istoric pentru făurirea României Mari s-a ivit la sfârşitul primului război mondial, într-un climat internaţional favorabil, ca urmare a succeselor şi victoriilor Antantei asupra Puterilor Centrale şi a prăbuşirii imperiilor multinaţionale: ţarist şi austro-ungar.

Haosul provocat în Rusia de primul război mondial, marile prefaceri politice din cadrul revoluţiei ruse din 1917 care a dus la abolirea autocraţiei ţariste, a atins toate provinciile Imperiului ţarist.

Ca şi în alte părţi ale continentului, mişcarea naţională a cuprins masele populare româneşti din teritoriul situat între Nistru şi Prut – Basarabia.

Fruntaşii români din Basarabia – Pantelimon Halipa, Dan Ciugureanu, Ştefan Ciobanu, Ion Pelivan, Constantin Stere ş.a. – înţelegeau că apărea posibilitatea unirii Basarabiei cu România.

O contribuţie importantă la trezirea şi dezvoltarea conştiinţei unităţii naţionale a românilor din Basarabia a avut-o, între anii 1917-1918, grupul de refugiaţi transilvăneni şi bucovineni alcătuit din militanţi şi patrioţi de prestigiu, în frunte cu Onisifor Ghibu, stabilit în martie 1917 la Chişinău, unde a editat ziarele „Ardealul” şi „România Nouă”, Octavian Goga, Ion Nistor, Andrei Oţetea ş.a.

O lungă înlănţuire de evenimente, de fapte şi întâmplări a avut loc atunci în Basarabia, în vederea obţinerii treptate a autonomiei şi independenţei, iar apoi unirea cu România.

În Basarabia, mişcarea de emancipare naţională a cunoscut un remarcabil proges prin organizarea la Chişinău (2-7 noiembrie 1917) a Congresului Ostaşilor Moldoveni, cu participarea a 989 delegaţi, soldaţi şi ofiţeri, reprezentând peste 300.000 de români basarabeni mobilizaţi pe toate fronturile, unde luptau sub steagul rusesc.

Într-o atmosferă de avânt, Congresul a proclamat autonomia politică şi teritorială a Basarabiei, a hotărât constituirea forţelor armate proprii şi convocarea unui organ reprezentativ destinat să conducă Basarabia: Sfatul Ţării.

Întrunit la 21 noiembrie/4 decembrie 1917, Sfatul Ţării a ales în funcţia de preşedinte pe Ion Inculeţ, conferenţiar la Universitatea din Petrograd; el fusese trimis în iunie 1917 împreună cu Pantelimon Erhan în Basarabia de guvernul provizoriu al lui Kerenski, pentru a încuraja schimbările revoluţionare, dar nu pe baze naţionale, ci sociale, ambii fiind iniţial ostili separării de Rusia şi apropierii sau unirii cu România.

La 2/15 decembrie Sfatul Ţării proclamă Republica Democratică Moldovenească Autonomă în cadrul Federaţiei Ruse, iar la 24 ianuarie/6 februarie 1918 se trece la o nouă fază, superioară, Republica Moldovenească Independentă.

Preşedintele Republicii era Ion Inculeţ, iar guvernul, numit Consiliu de directori, îl avea în frunte pe Pantelimon Erhan, apoi pe Daniel Ciugureanu.

În iarna anilor 1917-1918, Republica Moldovenească traversa o profundă criză politică, socială şi naţională.

Guvernul sovietic, prezidat de Lenin, refuză să-i recunoască Basarabiei dreptul la autodeterminare. Mai mult, cu ajutorul trupelor ruseşti aduse în Basarabia din Odessa şi Ţările Baltice, încerca să pună din nou stăpânire pe ea şi să instaureze puterea sovietică.

La 5 ianuarie, trupele ruseşti, împreună cu formaţiunile bolşevice înarmate, ocupă Chişinăul, instalând un comandament numit Frondotel, constituit din elementele cele mai corupte, fugite de pe front, unii dintre ei foşti deţinuţi de drept comun. Se fac arestări şi chiar condamnări la moarte ale unor deputaţi din Sfatul Ţării.

Membrii Consiliului Director erau împrăştiaţi în toată ţara. Sunt arestaţi membrii Comisiei interaliate pentru aprovizionarea armatei. Şeful Statului Major al trupelor bolşevice din Chişinău declara la 13 ianuarie 1918: „Ne gândim să lichidăm astăzi-mâine Sfatul Ţării şi Directoratul”.

Armistiţiul încheiat la 5 decembrie 1917 la Brest-Litovsk între Rusia Sovietică şi armatele Germaniei şi Austro-Ungariei a sporit haosul din armata rusă, declanşat de revoluţia bolşevică, dar şi dezastrul produs în retragerea ei în descompunere şi debandadă asupra Moldovei şi Basarabiei la dimensiuni greu de imaginat.

Armatei ruse în retragere de pe front i s-au alăturat grupuri bolşevice înarmate, ce terorizau populaţia Basarabiei, dând foc la proprietăţi, asasinând pe burjui – proprietari şi arendaşi. Au fost distruse şi incendiate toate conacele şi instalaţiile moşierilor din judeţele Hotin, Bălţi şi Ismail. Pârjolul de întindea spre centrul Basarabiei.

Situaţia din Basarabia devenea tot mai gravă. Blocul Moldovenesc, văzând că numai prin forţe propii apărarea nu mai putea fi asigurată, a cerut ajutor militar României. Guvernul român, condus de Ion I. C. Brătianu, a hotărât să acorde ajutorul solicitat de Republica Moldovenească.

La 8 ianuarie 1918, patru divizii ale armatei române, comandate de generalul Ernest Broşteanu, au trecut Prutul. În ziua de 13 ianuarie 1918, armatele române intră triumfal în Chişinău, unde au fraternizat cu armata basarabeană.

Intrarea armatei române a fost primită de populaţie cu entuziasm greu de redat. Plângea lumea de bucurie la privirea ostaşilor români care, sub steagurile biruitoare de la Oituz, Mărăşti şi Mărăşeşti, îşi făceau intrarea în capitala Basarabiei.

Generalul Broşteanu, cu armatele sale, a avut de aici înainte de dus multe lupte grele până ce au eliberat de bolşevici întreaga Basarabie.

Cu mari greutăţi au fost eliberate Tighina, Ismailul, Chilia, Vâlcovul, Cetatea Albă, Tiraspolul, Hotinul şi alte localităţi mai ales în sudul Basarabiei.

Dezarmarea trupelor sovietice aflate în Basarabia a atras replica dură din partea guvernului sovietic: după ce, la 1/14 ianuarie 1918, ministrul român de la Petrograd, C. Diamandy, şi membrii misiunii militare române au fost arestaţi, la 13/26 ianuarie a decis ruperea relaţiilor diplomatice cu România şi confiscarea tezaurului României aflat la Moscova.

În această atmosferă de mari frământări, dar de data aceasta şi de mare entuziasm naţional, s-a ajuns la istorica zi de 27 martie 1918 când Sfatul Ţării a decis unirea Basarabiei cu România.

„Republica Moldovenească (Basarabia) – se arată în declaraţie – în hotarele ei dintre Prut, Nistru, Marea Neagră şi vechile graniţe cu Austria, ruptă de Rusia acum o sută şi mai bine de ani din trupul vechii Moldove, în puterea dreptului istoric şi al dreptului de neam, pe baza principiului ca noroadele singure să-şi hotărască soarta lor de azi înainte şi pentru totdeauna se uneşte cu mama sa, România”.

Actul de unire a Basarabiei cu România, elaborat şi votat la Chişinău, urma să fie ratificat de Ţara Mamă.

Prin Decretul nr. 842 din 8 aprilie 1918 dat la Iaşi, regele Ferdinand a promulgat votul dat în Sfatul Ţării şi astfel s-a consfinţit unirea definitivă a acestei provincii româneşti cu patria mamă.

sursa: http://stiribasarabia.blogspot.ro

Unirea BASARABIEI cu ROMÂNIA

27 martie 1918

 

Basarabia este prima provincie românească care s-a unit cu România !!!

Organul reprezentativ al Basarabiei, Sfatul Ţării, a fost constituit la 21 noiembrie 1917 şi a activat până la 27 noiembrie 1918. În acest răstimp, s-a întrunit în 82 de şedinţe plenare şi două şedinţe particulare. Sfatul Ţării a votat, la 2 decembrie 1917, formarea Republicii Democratice Moldoveneşti, iar la 24 ianuarie a proclamat independenţa ei de Rusia Sovietică.

La 27 martie 1918, cu 86 de voturi pro, trei împotrivă şi 36 abţineri Sfatul Ţării a adoptat Declaraţia privind Unirea Basarabiei cu România. Sfatul Ţării a fost condus de trei preşedinţi şi a constituit trei guverne. La 27 noiembrie, forul legislativ a votat reforma agrară, a renunţat la doleanţele formulate în Declaraţia de Unire din 27 martie acelaşi an şi s-a autodizolvat.
 

Buna Vestire - Blagoveștenia - Ziua Cucului

BUNA VESTIRE – BLAGOVEȘTENIA – ZIUA CUCULUI

La sărbătoarea Bunei Vestire (Blagoveştenia), prăznuită în fiecare an la dată fixă, 25 martie, Biserica Ortodoxă celebrează ziua în care Arhanghelul Gavriil i-a vestit Maicii Domnului că-l va naşte pe Fiul lui Dumnezeu.

Sfintele Scripturi semnalează că, odată cu vestirea adusă Maicii Domnului de Arhangherul Gavriil, începe şi mântuirea oamenilor. Prima dată, Îngerul Gavriil i s-a arătat Maicii Domnului pe când aceasta împlinise 12 ani. 

Atunci, Arhanghelul Gavriil a fost trimis în mare taină de Dumnezeu la Templu din Nazaret pentru a-i aduce Fecioarei Maria marea veste: camera în care ea se ruga a fost scăldată de o lumină puternică şi un glas a răsunat în încăpere: "Tu vei naşte pe fiul Meu!" 

Potrivit Legii Vechi, după împlinirea vârstei de 14 ani, arhiereii i-au spus Fecioarei Maria că trebuie să se căsătorească. Drepţii Ioachim şi Ana trecuseră între timp la Domnul, astfel că Maria rămăsese orfană, avându-i ca sprijin şi îndrumători doar pe arhiereii Templului. Împlinindu-se aceste zile, arhiereii au ţinut sfat îndelung, gândindu-se cum e mai potrivit să facă pentru ca Maria să-şi păstreze virtutea şi sfinţenia.

Au hotărât astfel să o încredinţeze unui bătrân cuvios, dintre aceia care veneau la Templu şi participau la adunările liturgice. Preotul Zaharia a chemat 12 bătrâni cuvioşi în Templul Sfânt şi le-a dat câte un toiag spunându-le: "Al cui toiag va odrăsli, aceluia îi vom da fecioara în grijă!" 

Atunci arhiereii au hotărât ca 12 toiege ale bărbaţilor necăsătoriţi (printre care şi cel al bătrânului şi înţeleptului Iosif) să fie lăsate în timpul nopţii în altar. A doua zi s-a petrecut o minune. Toiagul lăsat de Iosif se înverzise, iar o porumbiţă albă, după mărturia Fericitului Ieronim, s-a aşezat pe acest toiag, ca semn că Iosif era bărbatul cel mai potrivit pentru a se îngriji de Preacurata Fecioară. Întâmplarea aceasta i-a determinat pe mai marii bisericii s-o logodească pe Fecioara Maria cu Iosif.

Astfel, dreptul Iosif a dus-o pe Maria la casa lui, dar nu ca pe o soţie, ci ca pe o logodnică, pentru a-i păzi curăţenia şi sfinţenia. Şi s-a văzut încă de la această fragedă vârstă demnitatea ei de Împărăteasă, căci Mariei i-au fost încredinţate cele două fiice ale lui Iosif pentru a le sfătui şi a le face mai înţelepte.

Iar acest lucru, că Iosif a păzit ca pe ochii din cap sfinţenia şi fecioria Maicii Domnului, îl putem înţelege şi din aceea că el era trecut de 70 de ani, şi nu se cuvenea din cauza vârstei înaintate a-i fi soţ. Pentru acestea, Maria a sporit cu înţelepciunea şi sfinţenia păstrându-se neprihănită, făcându-se astfel vrednică de a fi locaş cuvenit al lui Dumnezeu, pentru ca Dumnezeu să vină la oameni.

Logodna n-a schimbat cu nimic stilul de viaţă al Fecioarei Maria. După 5 luni, timp în care ea a locuit în aceeaşi casă cu logodnicul Iosif, petrecându-şi timpul în post şi rugăciune, Dumenezeu l-a trimis din nou pe Arhanghelul Gavriil să-i împlinească Vestirea promisă în urmă cu doi ani. 

Sfintele Scripturi spun că în acest timp, Fecioara Maria nu s-a îndoit nici o clipă că vestea primită când era la Templu nu se va împlini : "Nu te teme, Marie, căci ai aflat har la Dumnezeu. Şi iată, vei lua în pântece şi vei naşte fiu şi vei chema numele lui Iisus. Duhul Sfânt se va pogorî peste tine şi puterea Celui Preaînalt te va umbri, pentru aceea şi Sfântul care se va naşte din tine, Fiul lui Dumnezeu se va chema", spune Evanghelia după Luca. 

Aceasta este una dintre cele patru mari sărbători închinate Maicii Domnului în cursul anului bisericesc. 

Icoana Buneivestiri este pictată în toate lăcaşurile de cult ortodoxe pe uşile Împărăteşti.

Din calendarul popular

În calendarul popular, Blagoveştenia (denumirea slavonă a sărbătorii) este cunoscută sub numele de Ziua Cucului.

Blagoveștenia este așteptată de oameni cu mare bucurie ca să audă cucul cântând. Cucul cântă de la Buna Vestire până la Sân Petru, când el se îneacă cu orz (sau mănâncă cireșe și răgușește) şi nu mai poate cânta, atunci el se transformă în uliu, până la sărbătoarea Bunei Vestiri din anul următor. Cucul are multe misiuni de îndeplinit: vesteşte lucruri importante în viaţa omului, el fiind perceput ca o pasăre cu strămoş mitic, cu puternic substrat erotic şi care anunţă venirea primăverii. Comportamentul Cucului a făcut din el un simbol al nestatorniciei şi mai ales, al adulterului, al dragostei tăinuite, numită în popor şi boala cucului, aici avându-şi originea şi cunoscută expresie: “Măi băiete cucuiete/ Ce ţi-e capul tot la fete!

Bătrânii sunt de părere că nu este bine să te prindă cântatul cucului cu stomacul gol şi nici nu este bine să auzi cântecul venind din spate sau din partea stângă, căci înseamnă că aduce veşti proaste. Toți oamenii satului așteptau primul cântec al păsării vestitoare în haine curate, cu veselie, cu stomacul plin și cu bani în buzunare, dar și în relații bune cu toată lumea din jur. 

Sărbătoarea Bunei Vestiri trebuie petrecută în bună înţelegere cu cei din jurul nostru. Nu este bine să te cerţi că este mare păcat, iar cine se ceartă va avea necazuri tot anul. 

În unele zone, pentru ca grădinile să rodească bine în acest an, pomii erau amenințați cu toporul și stropiți cu tărie (țuică, pălincă).

Buna Vestire, conform tradiției românilor, este și ziua în care este bine să se pună pe pragul casei pâine și sare, pentru hrana îngerilor.

De Buna Vestire, apicultorii scot stupii afară, dar şi vitele din grajduri şi le lasă să stea la soare, fără să poarte jug, pentru ca ele să fie sănătoase tot anul. 

Dacă ouă găinile sau orice pasăre de curte, acestea nu se pun sub cloşcă, pentru că nu vor ieşi pui sănătoşi; puii vor ieşi cu câte două capete şi patru picioare; aduc pagubă în familie. 

Femeile care vor să aibă copii, ţin post negru, beau agheasmă şi se roagă Maicii Domnului ca praznicul Bunei Vestiri să facă minuni şi în familia lor. 

De Blagoveştenie este dezlegare la peşte. Este bine să mâncăm peşte, pentru a fi sprinteni şi sănătoşi ca peştele. 

Se spune că pescarii nu au voie să arunce mămăliga în apă, pentru ca peștii să nu moară.

Se mai spune că de Buna Vestire, vrăjitoarele au putere mare. Ele pot prepara o mămăligă din porumb proaspăt măcinat cu care să ucidă peștii din lacuri, să oprească rodul pomilor ori să ia laptele vacilor. Ca să nu existe asemenea necazuri, e bine ca locuința să fie afumată cu tămâie de la Paștile trecut ori de la altă mare sărbătoare și lenjeria de corp să fie purtată pe dos. Un efect binefăcător îl are și o ceapă aruncată pe fereastră, în timp ce se spune: "Na, ia de aici, pomană de sufletului vrăjitoarelor."

Dacă în ziua praznicului va fi ceaţă, primăvara va fi plăcută, călduroasă şi fără multe zile mohorâte. 

Se spune că aşa cum este ziua de Bunavestire, aşa va fi şi în ziua de Paşti. 

Obiceiuri de Buna Vestire

În Bucovina, Blogoveștenia este o sărbătoare tot atât de mare precum Paștile, deoarece dacă n-ar fi Buna Vestire, n-ar fi nici Paștile.

Buna Vestire se ține cu cea mai mare sfințenie mai ales de către femei, pentru că vestea cea îmbucurătoare, a fost adusă de Arhanghelul Gavriil Fecioarei Maria.

Unele femei din Bucovina fac în dimineața acestei zile foc în ogradă, înaintea ușii și pun alături pâine, sare și apă ca să se încălzească, să mănânce și să bea apa îngerii. Pâinea şi sarea se dau de pomană unui sărac, cu convingerea că această tradiţie va aduce spor şi sănătate în acea gospodărie. Cei mai mulți români din Bucovina cred că începând cu Buna Vestire va fi mai cald și mai frumos, de aceea se urcă ciobanii în ziua aceasta pe stogul de fân și amenință cu toporul asupra iernii ca să fugă, că iarba-i înverzită și ei au acum unde paște oile lor.

În Transilvania, se mai păstrează un vechi obicei. De seara, se pregătesc câteva obiecte rituale: o oală cu jar, tămâie, clopoţei şi chibrituri. Cel care se scoală primul în acea familie iese din casă, pune tămâie peste jar şi înconjoară clădirea de trei ori; apoi, afumă vitele, pomii, făcând zgomot cu clopoţeii. Se spune că ritualul îşi propune să alunge paguba, energiile negative şi bolile din perimetrul acelei gospodării. 

O altă credință spune că dacă în această zi se ouă vreo găină, gâscă sau rață, atunci "ouăle nu sunt bune de pus sub cloșcă, pentru că nu ies pui cumsecade dintr-însele.

Din ziua Bunei Vestiri, femeile din zona rurală adună vreascuri din pădure pe care le păstrează pentru ritualul din Joia Mare. Este un alt obicei, respectat din moşi-strămoşi, cu efecte benefice privind păstrarea energiilor pozitive în casele celor care-l pun în practică.

Cei din Maramureș adună lucrurile de prisos, de prin curte, și le dau foc, focul durând până după miezul nopții sau până dimineața, focuri în care se ard lucrurile nefolositoare, adunate de prin gospodărie, iar obiceiul poartă numele de "Noaptea Focurilor". De asemenea, casele și lucrurile se afumă pentru a alunga blestemele și gândurile negre.

Începând cu Buna Vestire, femeile din Banat se duc în pădure și aduc lemne pe care le păstrează apoi pentru Joia cea Mare.

Blagoveșnicul - Sfântul Arhanghel Gavriil

Sărbătoarea Bunei Vestiri continuă, a doua zi (26 martie), cu sărbătoarea Sfântului Arhanghel Gavriil, cel care i-a adus Fecioarei Maria vestea cea bună a întrupării Domnului. Sfântul Arhanghel Gavriil este numit de către cei mai mulți români din Bucovina, Blagoveșnicul.

Este o sărbătoare ținută mai ales de către femei pentru că Arhanghelul a adus vestea Maicii Domnului. Femeile nu lucrează în această zi, mai ales prin casă, pe când bărbații lucrează afară. Ca și Blagoveștenia, sărbătoarea era considerată neprielnică pentru rodul păsărilor, animalelor și plantelor: nu se puneau cloștile sau se credea că din ouăle ouate în această zi nu ies pui; vacile nu se "goneau"; nu se semăna porumbul (Moldova, Bucovina). 

Sfântul Gavriil este protectorul copiilor, aduce veştile bune şi ne ajută pe toţi să cultivăm talentele şi inspiraţia rudelor tinere.

sursa:www.google.ro