marți, 3 februarie 2015

Cel mai fidel bust al Părintelui Arsenie Boca

Un comăneştean a realizat cel mai fidel bust al Părintelui Arsenie Boca

Evlavia purtată marelui duhovnic Arsenie Boca l-a făcut pe comăneşteanul Iulian Postolache să realizeze unul din cele mai fidele şi valoroase busturi ce-l înfăţişează pe Sfântul Ardealului.
”Am citit cărţile semnate de Părintele Arsenie şi m-am rugat mult lui, simţind ajutorul său în multe din perioadele dificile prin care am trecut. Bustul l-am realizat pe când eram în Norvegia, în nişte condiţii destul de grele, şi l-am considerat ca un soi de omagiu pentru tot ceea ce Părintele Arsenie a sădit în mine”.


Nu am fost la Prislop însă m-am rugat mult Părintelui cerându-i să mă povăţuiască şi, de nu e voia lui, să nu pot realiza această sculptură. Am reuşit în cele din urmă să duc lucrarea la bun sfârşit şi sper ca şi alţi credincioşi să se poată bucura de ea“ ne-a declarat sculptorul Iulian Postolache.
De meserie tehnician în industria lemnului, pasionat de artă plastică şi fotografie, Iulian Postolache aşteaptă acum un sprijin financiar din partea autorităţilor oraşului Comăneşti pentru ca bustul Părintelui Arsenie Boca să poată fi turnat în bronz şi amplasat, cum se cuvine, la loc de cinste într-unul din lăcaşurile de cult ortodoxe din Comăneşti.

Arsenie Boca, cunoscut drept ”Sfântul Ardealului”, s-a născut pe 29 septembrie 1910, la Vața de Sus, Hunedoara. A fost părinte ieromonah, teolog și artist plastic (muralist), a fost stareț la Mănăstirea Brâncoveanu de la Sâmbăta de Sus și apoi la Mănăstirea Prislop, unde datorită personalității sale veneau mii de credincioși, fapt pentru care a fost hărțuit de fosta Securitate. A fost unul din martirii gulagului comunist, închis la Securitatea din Brașov, dus la Canal, închis la Jilava, București, Timișoara și la Oradea.
Arsenie Boca este considerat de către unii din ucenicii săi ca fiind cel mai mare duhovnic român al secolului XX. La mormântul său de la Mănăstirea Prislop din Țara Hațegului se reculeg zilnic sute de pelerini.

sursa: Iulian Postolache; toateartele.ro.